Se vede cu ochiul liber de ce e Ben Affleck cel mai fericit bărbat din lume. Sărutându-se pasional învăluiți unul în brațele celuilalt, cuplul fericit s-a privit cu dragoste în ochi, sâmbătă după-amiază. În timp ce pilotul superstarului în vârstă de 52 de ani îi aștepta să încheie momentul lor de pasiune pe scara avionului, J.Lo părea complet încântată în timp ce se ținea de Affleck. Iar acesta, după cum se vede din imaginile surprinse de paparazzi, era cu adevărat topit.
Affleck și Lopez și-au oficializat relația, public, în iulie
Affleck și Lopez și-au reaprins dragostea la începutul acestui an, după despărțirea ei de fostul jucător profesionist de baseball Alex Rodriguez. La mijlocul lunii mai, cântăreața a început să petreacă din ce în ce mai mult timp în Los Angeles cu Ben, potrivit unei surse a revistei People.
Cuplul a devenit oficial, pe Instagram, în iulie, în timp ce se aflau într-o vacanță europeană în onoarea celei de-a 52-a aniversări a ei. Atunci ea a dezvăluit că este alături de iubirea vieții ei, scrie Daily Mail.
Relație pasională după 17 ani
Ben și Jen au început să se întâlnească în 2002, după ce s-au întâlnit pe platourile de filmare ale filmului Gigli. La scurt timp s-au logodit și urmau să se căsătorească în septembrie 2003, dar și-au amânat nunta și în cele din urmă s-au despărțit, în ianuarie 2004.
Reluarea relației cuplului a fost un șoc pentru fani, la aproape 17 ani de la logodna lor eșuată. Jennifer Lopez confirmase sfârșitul relației ei cu Rodriguez, un fost jucător la New York Yankee, în aprilie, după ce perechea s-a întâlnit timp de patru ani și s-au logodit doi ani.
Între timp și Affleck a fost căsătorit cu Jennifer Garner, de care s-a despărțit în 2015. Foștii soți, care au în comun fiicele Violet, 15 ani, Seraphina, 12 ani și pe băiatul Sam, în vârstă de nouă ani, și-au finalizat în cele din urmă divorțul până în 2018. În ianuarie, el și ultima lui iubită Ana de Armas s-au despărțit după aproape un an de întâlniri.
Sursa foto: Instagram, Daily Mail
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook