Simona Ionescu / Redactor Șef

Demi Moore rupe tăcerea despre căsnicia cu Bruce Willis. Ce i-a despărțit pe cei doi

Demi Moore rupe tăcerea despre căsnicia cu Bruce Willis. Ce i-a despărțit pe cei doi
Demi Moore și Bruce Willis au fost unul dintre cele mai iubite cupluri de la Hollywood. În ochii lumii erau perfecți. În spatele ușilor închise însă aveau loc adevărate drame. Demi Moore rupe tăcerea și spune de ce s-a despărțit de Bruce Willis.

Bruce Willis și Demi More s-au căsătorit oficial în anul 1987 și au fost împreună până în anul 2000, când au divorțat. Din acest mariaj, cuplul s-a ales cu trei fiice:  Rumer, de 31 de ani, Scout, de 28 de ani și Tallulah, de 26 de ani. Bruce Willis s-a recăsătorit, cu modelul Emma Heming, în 2009, aceasta preluând și numele lui. În cartea sa autobiografică, Demi Moore rupe tăcerea cu privire la motivele care au dus la destrămarea căsniciei alături de Bruce Willis. 

Actrița povestește că ea și Willis s-au cunoscut la petrecerea dată după premiera unui film, Stakeout, în 1987. Atât Moore, cât şi Willis aveau alte angajamente în noaptea în care s-au cunoscut. Demi Moore venise acolo cu logodnicul ei de la acea vreme, Emilio Estevez, care era tot actor. În cartea ei, vedeta spune că nu mai era de fapt cu Estevez la vremea respectivă, căci acesta o înșelase. 

Fostul logodnic al actriței a observat chimia dintre ea și Bruce Willis 

Cel care a sesizat primul că Bruce Willis o place pe Demi a fost chiar Estevez. Actrița însă nu l-a crezut, până în momentul în care Willis i-a oferit o băutură. „Era un domn. Nimeni nu mă mai tratase în acest fel”, a recunoscut ea în memoriile sale, Inside Out . „Bruce era atât de galant – în felul său plin de viaţă, un adevărat gentleman. Când am spus că este timpul să mă duc acasă, s-a oferit să mă ducă la maşină. Era atât de dornic de asta, ca un băieţel care nu voia să rateze camionul cu îngheţată. Când mi-a cerut numărul, am simţit un val, ca în adolescenţă.”

Demi Moore rupe tăcerea. Faima a despărțit-o de Bruce Willis 

În cartea sa, Demi Moore spune că, deși căsnicia lor părea idilică, lucrurile erau departe de a fi perfecte. Bruce Willis își dorea o căsnicie tradiționalistă, una în care femeia stătea acasă pentru a avea grijă de copii. Ea însă era mai faimoasă ca el, astfel că atunci când i s-a oferit să facă un film, actorul a fost nemulțumit.

 „Viaţa mea profesională era în creştere, dar în viaţa personală exista multă durere”, spune actriţa „Bruce se pregătea să meargă să facă un film care se înregistra în Europa,  Hudson Hawk . Era o adevărată forfotă în jurul său, avea un buget imens. Bruce a lucrat la poveste şi a scris câteva dintre melodii. Chiar înainte de a pleca, a aruncat bombă: <<Nu ştiu dacă vreau să mai fiu căsătorit>>.

Bruce Willis devenea celebru, așa că s-a îndepărtat 

Demi reflectează asupra situației și spune că a durut-o comentariul făcut de soțul ei, acela că nu-și mai dorea să fie căsătorit. Moore crede, de asemenea, că Willis se afla într-un moment al vieţii sale în care îşi dorea libertatea în locul stabilităţii. Devenise celebru şi se îndepărta. „Bruce şi cu mine ne-am cunoscut, ne-am căsătorit, am avut un copil şi am făcut multe, foarte repede”, povesteşte ea. „Parcă s-a trezit câţiva ani mai târziu şi s-a gândit:„ Asta vreau? Sau chiar vreau să fiu liber? ‘ Cred că se chinuia să rezolve un conflict interior: îşi dorea familia, dar voia şi emoţie şi noutate. Practic, voia să facă ce vrea”, a încheiat actrița. 

Demi Moore și Bruce Willis sunt acum prieteni buni 

Anii au trecut și au vindecat rănile, iar Bruce Willis și Demi Moore au ajuns să fie acum cei mai buni prieteni după divorț. Ba mai mult, Demi a devenit una din cele mai apropiate prietene ale celei care i-a luat locul în patul, inima și viața celebrului actor. Aceștia își serbează zilele de naștere împreună și petrec timp ori de câte ori au ocazia. 

Foto: Facebook

Ioniță de la Clejani e disperat. A chemat Poliția pentru salvarea lui Fulgy din ghearele drogului

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre