Simona Ionescu / Redactor Șef

Ducesa de York e scriitoare consacrată. Ce carte se pregătește să lanseze

Ducesa de York e scriitoare consacrată. Ce carte se pregătește să lanseze
Ducesa de York se pregătește să devină scriitoare și mai cunoscută. După multe cărți pentru copii, Sarah Ferguson a scris primul său roman de ficţiune istorică. Volumul  va fi publicat de editura specializată în romane de dragoste Mills & Boon.

Poate nu știați, dar ducesa de York e scriitoare consacrată. Acum ea se pregătește să lanseze ultimul său roman, potrivit bbc.com. Intitulată „Her Heart for a Compass”, cartea este inspirată din viaţa unei mătuşi îndepărtate, și anume Lady Margaret Montagu Douglas Scott. Sarah Ferguson, ducesă de York, a mai scris literatură pentru copii, dar și nonficţiune despre Regina Victoria. De asemenea, ea a publicat și un volum de memorii.

„Sunt mândră că pot aduce propriul brand de ficţiune istorică pe piaţa editorială. Totul a început odată cu studierea istoricului familiei mele. Cercetând mai multe despre istoria familiei Montagu-Douglas Scott, am descoperit-o pentru prima dată pe Lady Margaret, care m-a fascinat întrucât avem un prenume în comun.

Deşi părinţii acesteia, ducele şi ducesa de Buccleuch, erau prieteni apropiaţi cu regina Victoria şi prinţul Albert, nu am reuşit să descopăr mai multe informaţii despre anii de tinereţe ai tizei mele şi aşa a apărut ideea care a dus la naşterea Her Heart for a Compass”, a spus ducesa de York, conform sursei citate.

Ducesa s-a implicat și în realizarea unui film

Deşi povestea include şi persoane sau evenimente din viaţa reală, ducesa de York, care e scriitoare consacrată, a precizat că şi-a lăsat imaginaţia să zboare. „Am o pasiune mai veche pentru cercetarea istorică şi pentru a spune poveşti cu protagoniste puternice în film şi televiziune”, a adăugat aceasta.

Ducesei de York îi aparţine ideea filmului Young Victoria (2009), cu Emily Blunt în rolul principal. Filmul s-a făcut după un scenariu semnat de Julian Fellowes. Sarah Ferguson a fost producătoarea filmului, iar fiica ei, prinţesa Beatrice, a primit să joace un rol episodic. Ducesa a colaborat şi la realizarea unui documentar despre prinţesa Louise de Saxe-Gotha-Altenburg, mama prinţului Albert.

Romanul de dragoste, la curtea Reginei Victoria

Romanul e dragoste „Her Heart for a Compass” a fost scris în colaborare cu una dintre cele mai cunoscute romanciere ale editurii Mills & Boon, Marguerite Kaye. Aceasta e cunoscută pentru apariția a peste 50 de romane care se petrec în diferite perioade istorice.

Potrivit prezentării făcute de editura Mills & Boon, romanul reprezintă „călătoria fascinantă a unei femei, născută într-o familie aristocratică, care doreşte să spargă tiparele, să-şi urmeze inima şi să-şi descopere motivul de a trăi şi care, între timp, se îndrăgosteşte”.

Romanul ducesei de York este, până la urmă, o saga. Aeasta povesteşte evenimente de la curtea Reginei Victoria şi de la case artistocratice din Scoţia şi Irlanda. Povestea ajunge până în mahalale din Londra şi în viața tumultoasă a New Yorkului din anii 1870.

Sursa foto: Instagram

Mioara Roman, dichisită la spital. Ce zice Oana Roman

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre