Tartar de roșii „a la Ramona Bădescu”. Rețeta este simplu de realizat, delicioasă și foarte sănătoasă
Ramona Bădescu își încântă fanii cu rețete simple, dar speciale și foarte gustoase. Recent, vedeta le-a prezentat prietenilor o rețetă simplă de tartar de roșii.
Ingrediente: câteva roșii, roșii uscate, capere, 2 avocado avocado, suc de lămâie, puțin ulei de măsline.
Se taie în pătrățele mici roșiile proaspete, precum și roșiile uscate. Se curăță cu o lingură avocado, se taie tot în pătrățele mici și se amestecă cu cele două tipuri de roșii. „Avocado va da multă cremozitate tartarului și amestecat cu roșiile va crea o armonie de gusturi, de simțuri”, a spus Ramona Bădescu.
La final, se pune și o mână de capere, suc de lămâie după gust și puțin ulei de măsline. „Am amestecat bine toată compoziția și pregătesc totul frumos, ca la restaurant și tartarul de roșii, a la Ramona e gata”, a mai spus frumoasa artistă.
Roșiile sunt unul dintre alimentele cele mai versatile și mai sănătoase din dieta zilnică. Consumul regulat de roșii aduce beneficii demonstrate științific, în special datorită conținutului ridicat de licopen, un antioxidant extrem de puternic, dar și de vitamine (C, A, K), potasiu, fibre și alți compuși bioactivi.
Licopenul ajută la reducerea colesterolului LDL „rău”, scade tensiunea arterială și previne oxidarea colesterolului, un factor major în ateroscleroză.
De asemenea, multe studii arată o asociere clară între consumul mai mare de licopen/roșii și un risc redus de cancer de prostată (uneori cu 30–50% mai mic la consum ridicat). Există și indicii pentru reducerea riscului la cancer pulmonar, stomacal sau de sân.
Studiile arată că un consum zilnic poate scădea și riscul de arsuri solare și ajută la menținerea elasticității pielii. Compușii din roșii reduc inflamația cronică, un factor în foarte multe boli moderne, susțin sistemul imunitar și luptă cu radicalii liberi.
Potasiul, fibrele și antioxidanții ajută la reglarea zahărului din sânge și pot contribui la prevenirea diabetului de tip 2. Unele studii pe animale și oameni sugerează beneficii în obezitate și sindrom metabolic. Vitamina A și licopenul susțin vederea și pot ajuta la menținerea densității osoase.
Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!
Jurnalistă cu peste 20 de ani de experiență, a debutat ca redactor la cotidianul Tineretul Liber, apoi a contribuit la dezvoltarea altor proiecte. A scris pentru „Evenimentul Zilei”, „Curentul”, „Monitorul de București”, revistele „Felicia” și „Taifasuri”. Din anul 2021 este activă pe site-ul Rețete și Vedete. La toate publicațiile enumerate a publicat articole pe actualitate, lifestyle, monden, medicină naturistă, sănătate, reportaje, religie, horoscop, editoriale.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook