Cântăreața de muzică populară Elena Merișoreanu face parte din categoria celor care au reușit să depășească orice obstacol întâlnit de-a lungul vieții și să rămână împreună cu bărbatul care a condus-o la altar, în urmă cu mai bine de jumătate de veac.
Artista, care se bucură de o familie superbă, cu patru nepoți perfecți, a explicat cum a putut o căsnicie să dureze o perioadă atât de lungă. Elena Merișoreanu pune la loc de cinste toleranța, pe care a adus-o prima în discuție. Mai ales atunci când cuplul este binecuvântat și cu copii, în opinia cântăreței unele probleme trebuie să fie ocolite.
„Totul în viață se mai trece cu vederea. Când ieși de la cununie îți presară numai petale de trandafiri, însă mai sunt și spini, iar dacă nu știi să îi ocolești, te înțepi rău. Într-o căsnicie trebuie să fii tolerant, mai ales atunci când apar și copiii. Există greutăți și probleme. Eu mereu mă întâlnesc cu fete tinere și le spun: „Sunt mai multe divorțuri decât nașteri!”. Prea repede se plictisesc și renunță la căsnicie”, a declarat pentru ego.ro.
Ce cadou i-a dat mama sa în ziua cununiei
Chiar în ziua cununiei, interpreta de muzică populară a primit un cadou inediat de la mama sa, pe care tot aceasta i l-a descifrat. Într-o cutie mare, cea care i-a dat viață i-a pus o trăsură cu 4 cai și o prințesă care ținea hățurile. Mama sa i-a și descifrat cadoul. I-a spus că așa arată o căsnicie și, dacă nu va ști să țină hățurile, se va duce în derivă și se va destrăma foarte repede.
Cel mai probabil, Elena Merișoreanu s-a ghidat după sfatul mamei sale, din moment ce se poate lăuda acum cu căsnicia sa cea lungă. Consideră că anumite lucruri pot să fie trecute cu vederea într-un cuplu, dar nu când vine vorba despre violență domestică sau cu alte probleme „indecente”.
Moment de cumpănă: apariția copiilor
Un moment foarte important în căsnicie este atunci când apar copiii și există tendința ca partenerii să se separe și să uite unul de celălalt, din cauza grijii pentru noul venit pe lume. În opinia Elenei Merișoreanu, acest lucru nu trebuie să se întâmple:
„Bărbații sunt mai rău decât copiii. Vor să fie drăgălășiți și băgați în seamă. Tinerii nu înțeleg un lucru. Mamele după ce nasc și au un copil, își arată o dragoste imensă față de micuț și este normal să fie așa. Totuși, bărbații se separă și dorm separat. De aici se răcesc categoric relațiile. Copilul trebuie să fie lăsat să doarmă singur, că de asta acum sunt aparate în care se aude și când respiră, dar și când tușește.”
Elena Merișoreanu are numai cuvinte laudă la adresa partenerului său de viață și mărturisește că acesta nu a neglijat-o niciodată. Au existat și neplăceri și momente de criză de-a lungul anilor, însă cei doi au reușit să treacă mereu peste problem. Un episode dureros pentru cântăreață a fost când a descoperit că soțul său o înșeală. Și nu cu oricine, ci chiar cu o colegă de scenă. Însă, a avut puterea de a ierta și de a merge mai departe alături de alesul său.
„Te tai în bucăți și te arunc la câini”
Artista a declarat într-o emisiune tv că nu s-a pus niciodată problema despărțirii de Viorel Croitoru, deși a știut că a fost înșelată de acesta. Elena Merișoreanu a explicat și motivele care au convins-o sa treacă peste aceste momente:
„Omul se purta fain acasă, aducea ce trebuie, nu mă neglija… Lasă-l să facă ce vrea! Tot acasă vine”.
Cântăreața a făcut public și cum a ajuns să o amenințe pe „amantă”, fără ca soțul ei să știe.
„Culmea, cam toți din teatru aflaseră. Era frumoasă rău de tot. Într-o zi, o prind la repetiții și i-am pregătit o surpriză. Am invitat-o la mine acasă, să luam prânzul împreună. Pun eu masa, cu lumânări, am stat de vorbă… Am zis că trebuie să spuna ea, să recunoască cu gura ei. Iau un cutit atât de mare și îi zic: te tai bucați și te arunc, la câini te dau’. A facut niște ochi mari la mine și a zis: ‘Da, dragă! Dacă nu ți-l luam eu, ți-l lua alta. Și poate ți-l lua de tot. Eu ți-am tinut casa, i-am călcat și cămășile și tu vii și…’. Am luat-o în brațe, am pupat-o și în ziua de azi suntem prietene și nu i-am spus soțului meu nimic. Acum a aflat … ”, spunea Elena Merișoreanu în urmă cu aproape trei ani.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook