Adela Popescu se poate considera o femeie împlinită. Ea și Radu Vâlcan, care o iubește nespus, se pregătesc să devină părinți pentru a treia oară. Ei au deja doi băieți, acum li se va naște al treilea și mai există planuri. „Nu pot să cred, o să avem patru copii” – aceasta a fost reacția lui Radu Vâlcan când a aflat sexul copilului. Cei doi oameni de televiziune își doresc foarte mult și o fetiță. Adela Popescu are pofte și a arătat exact ce mănâncă la micul dejun.
Adela și Radu se iubesc nespus și sunt extrem de fericiți. Prezentatoarea a vorbit într-un interviu despre motivele pentru care îl iubește pe Radu Vâlcan. ”Radu, de la început, m-a făcut să mă simt cea mai frumoasă, cea mai deșteaptă și cea mai importantă. Ori eu, cu aceste trei calități bine împământenite în mine, am putut și pot să fac orice în viață. El m-a făcut pe mine să am încredere în el. Și să fiu o soție bună. Prin faptul că m-a valorizat pe mine, m-a pus pe piedestal”, a declarat Adela Popescu
Adela Popescu are pofte!
Acum că este însărcinată cu al treilea copil, Adela are o mulțime de pofte, pe care nu ezită să și le satisfacă. Profitând de faptul că așteaptă un bebeluș, prezentatoarea mănâncă de fiecare dată când are poftă de ceva.
Chiar asta s-a întâmplat în această dimineață, când Adela s-a trezit și a inspirat-o soarele. Astfel, vedeta și-a pregătit un mic dejun consistent, format din omletă, brânză cu roșii, dar și două sandwich-uri cu prosciutto. ”Vă arăt ce vrednicuță am fost în dimineața asta. Și când am văzut soarele pe geam, am zis că trebuie să mănânc ceva bun. Și mi-am făcut acest mic dejun. Cred ca o să revenim la mic dejun pentru voinicei, dar se va numi mic dejun pentru voinicica, adică eu”, a spus Adela Popescu, amuzată.
Foto: Instagram
Mirela Vaida a recunoscut: „Lumea nu ştie asta despre mine!”
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook