Sofia Natalia, fiica Biancăi Drăgușanu cu Victor Slav, are cinci ani și se bucură de o viață plină de răsfăț alături de mama sa. Aceasta are grijă să o învețe de mică cu viața în lux. Are ținute asortate cu ale mamei, haine de la marile case de modă, și primește toate jucăriile pe care și le dorește.
Ultima noutate, fetița a primit de la celebra ei mamă, Bianca Drăgușanu, două plușuri Huggy Wuggy, celebra jucărie extrem de controversată pentru mesajul înfiorător pe care îl transmite.
Jucăria de pluș arată oribil pentru un adult, însă, în mod straniu, micuții o văd ca pe o jucărie „haioasă”, cu „brațe lungi, care îți pot da îmbrățișări” – după cum spun majoritatea. Micuții sunt atrași ca un magnet de maimuțoiul cu dinți ascuțiți care vine la pachet și cu un cântecel cu adevărat de speriat.
„Numele meu este Huggy Wuggy / Corp neclar și drăgălaș / Nu vrei să vii să mă îmbrățișezi? / Îmbrățișează-mă zi și noapte / Dinții ascuțiți te lasă să sângerezi / Ține-mă până mori. / Îmbrățișează-mă până mori. (…) Oriunde ai umbla / Oriunde te duci / În întuneric aștept / Nu există scăpare. (…) Chiar dacă nu mi-e foame / Tot vreau să te gust / Doar o mușcătură mică . Nu vrei să vii să mă îmbrățișezi? / Ține-mă până mori. / Îmbrățișează-mă până mori.”
Bianca Drăgușanu s-a trezit cu Karma în pat
Cu două plușuri Huggy Wuggy după ea, micuța Sofia și-a mai făcut o prietenă pe care i-a adus-o mamei sale în vacanță, fix în pat. Este vorba de o pisică tărcată care pare să se înțeleagă foarte bine atât cu noua ei stăpână, cât și cu jucăriile ei. Fetița îi spune Biancăi și numele pe care i l-a dat, nu întâmplător, pisicii: Karma.
În fața bucuriei fiicei sale, Drăgușanca nu are ce să mai facă și se gândește doar ce va spune mama ei când va descoperi cum s-a „înmulțit” familia. „Leșinează buni!”, exclamă Bianca Drăgușanu. Vedeta are un cățel din rasa Pomeranian acasă, alb și pufos, căruia îi vopsește în roz labuțele, pentru a fi la modă.
Sursa foto / video: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook