Anunțul despărțirii dintre Pepe și soția sa, Raluca, a fost un șoc puternic pentru toată lumea. Cei doi au găsit în final înțelepciunea de a se separa civilizat, în fața notarului iar mai apoi fiecare dintre ei și-a văzut de viață, descoperind sau redescoperind pasiunea alături de câte un nou partener.
Vestea că se nasc noi copiii în familiile lor a fost din nou surprinzătoare cu atât mai mult cu cât părea că cele două femei, fosta soția lui Pepe, respectiv actuala, s-au vorbit și s-au sincronizat pentru a rămâne însărcinate în același timp.
Pepe și Raluca au făcut copii, în iunie
În luna iunie copiii au venit pe lume. Pepe s-a ales cu un băiețel, Junior, iar Raluca i-a făcut noului ei soț o fetiță, pe nume Mariam. Cei doi bebeluși s-au născut unul după altul, la foarte scurt timp. Cei doi tătici sunt extrem de impresionați și bucuroși de noii lor copii. Și nu e prima dată când am putea avea impresia că soțul Ralucăi se uită foarte atent la postările lui Pepe și că are grijă să le replice pe contul său.
Zilele trecute Pepe a distribuit o imagine absolut savuroasă în care își îmbrățișează, tot numai un zâmbet, fiul de câteva luni. Pepe junior este o dulceață de băiat cu ochi albaștri și deja cu oarece plete, tot numai un zâmbet.
Ibrahim pe urmele lui Pepe
@ibrahimibru400♬ sunet original – JOHNNY MUSIC
Ibrahim nu asta deoparte și, dacă Pepe a pus o poză cu fiul său la InstaStory el a produs un clip pentru TikTok pe care la care l-a postat pe contul personal, cu minunata lui bebelușă Mariam în brațe cu care se poartă deosebit de afectuos, și cu o manea plină de mesaj în fundal. Micuța îi seamănă și are ochii, ca și tăticul ei, închis la culoare.
În ultima parte a lunii august bebeluși au rămas acasă departe de mamele lor care și-au însoțit bărbații în vacanță relaxantă, în Turcia. Mariam și Junior au deja două luni și sunt din ce în ce mai frumoși.
Soțul Ralucăi Pastramă, cugetări importante
Noul soț al Ralucăi Pastramă e un tânăr care știe ce vrea. Nu de puține ori el își exprimă public sentimentele sau opiniile. Nu de mult a răîbnufnit în lșegătură cu situația scandal,oasă înb care a ajuns celebruil actor Alexandsru Arșinel.
Dar Ibrahim mai are și altele de spus, după cum se vede. într-o postare recentă, el a vorbit despre felul lui de a fi, neînțeles întotdeauna corect de cei din jur.
„Să fii selectiv cu cei din jurul tău, alegând să fii preocupat de ceea ce faci tu, abia mai apoi de ceea ce cred alții, nu se numește aroganță. A face asta însemană doar o protejare a propriei investiții și o conștientizare a faptului că fără o minimă distanțare de tot ceea ce te trage înapoi, niciodată nu vei reuși să obții ceea ce meriți și ceea ce îți dorești”, a notat soțul Ralucăi Pastramă.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook