Știm cu toții că frumoasa actriță româncă nu este în nicio relație momentan. Sau, cel puțin, nu într-una asumată și publică. Recent vedeta a dezvăluit că are chef să iubească și să fie iubită, dar mai multe nu a spus. Mădălina Ghenea e mamă singură, ea își crește fetița, Charlotte, la Milano, unde e ajutată și de mama ei.
Cu o carieră în cinematografie și modelling de succes, frumoasa româncă e deseori plecată de acasă. În ultimele zile, bunăoară, a fost plecată în Franța, unde a participat la Festivalul de Film de la Cannes.
Femeile pentru care Mădălina Ghenea rămâne dezbrăcată
De la Cannes e și ultima ei postare. Din care aflăm cine e persoana care o admiră dis de dimineață, nemachiată și dezbrăcată.
„E 7 dimineața, cu o seară înainte de a participa la ceremonia de închidere a Festivalului de la Cannes. mă trezește cu entuziasmul ei obișnuit și face un mic spectacol pentru mine, îmi spune „pot să-ți fac o poză fără machiaj, fără sclipici, fără bijuterii, doar așa”. Mă simt ca și cum m-ar fi lovit un camion după 2 săptămâni de evenimente și luni de lucru la filmul pe care tocmai l-am terminat, dar prin obiectivul ei, oboseala devine un avantaj.
Mulțumesc @vicoolyasaida pentru prietenia și magia ta! Te iubesc și poate ar fi trebuit să te las să retușezi aceste poze!”, a dezvăluit Mădălina Ghenea. Prietenele ei sunt două artiste fotograf cunoscute, care lucrează împreună.
Mesaj emotționant de la Cannes
Mădălina Ghenea a fost premiată în cadrul evenimentului „World Influencers and Bloggers Awards”, organizat anual în cadrul Festivalului de Film de la Cannes. La finalul evenimentului, frumoasa actriță a transmis și un mesaj emoționant. Mădălina a mai povestit că are câteva persoane speciale în viața ei care provin din Ucraina și care i-au fost alături chiar și la festival.
„Datorită bunei mele prietene ucrainene @tetyanaveryovkina am avut șansa să le cunosc pe uimitoarele fotografe @vicoolyasaida Saida și Viktoriia, am reușit să o am pe Saida aici cu noi în seara asta, a călătorit timp de 8 ore pentru a fi alături de noi. Sunt ucrainence și, de când le-am cunoscut, nu am încetat să lucrez cu ele, împreună am filmat campanii la nivel mondial, mărcile cu care lucrez s-au îndrăgostit de ei și este uimitor să văd cum reușesc să facă față unuia dintre cele mai rele scenarii posibile, un război, într-un mod atât de incredibil, atât de profesionist.
Le-am considerat întotdeauna în primul rând parte din familia mea, dar serios avem de-a face aici cu super eroi, acest premiu este pentru fetele mele, pentru femeile în general, care reușesc să fie mame pline de farmec, având și job-uri, în timp ce se confruntă cu războiul și pierderea și atâta durere. Am fost aici în seara asta pentru voi și pentru această țară care a adus în viața mea pe unii dintre cei mai talentați oameni pe care îi cunosc.Tot respectul și sprijinul meu pentru Ucraina! Mulțumesc că m-ați primit”, și-a încheiat Mădălina Ghenea mesajul.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook