Mihaela Tatu a început anul cu o excursie. Vedeta de televiziune a plecat din România. „Prima călătorie a acestui an, a început. Turcia. Am străbătut Istanbulul, am trecut Bosforul și am poposit aproape de Pamucale, unde abia am așteptat să văd cum sunt izvoarele termale. Iar anul e abia la început. Noapte bună și liniștită, tuturor!”, a scris Mihaela Tatu pe pagina sa de Facebook.
Recent, fosta prezentatoare a emisiunii „De 3 x femeie” a început să citească povești pentru copii în cadrul proiectului „Nani Nani”. O inspiră mai ales nepoțica ei mică, Ioana, în vârstă de doi ani. Așa cum știți, de ani buni, Mihaela Tatu trăiește la Oradea și activează ca trainer și coach profesional pentru vorbit în public.
Marele secret al Mihaelei Tatu e păstrat cu sfințenie
Deși vorbește mult la evenimentele unde este chemată, nu se grăbește să vorbească, altfel, despre viața ei personală. Vedeta a povestit la un moment dat, după două decenii de relație, a pus punct.
„M-am căsătorit la 21 de ani, iar prin 1991, după 19 ani de relație am divorțat de tatăl Ioanei. Distanța a fost de vină. Nu mai eram iubiți. Îl priveam ca pe un frate, ca pe un foarte bun prieten, cum de altfel am și rămas până în momentul de față. Suntem buni prieteni”, a spus Mihaela Tatu în emisiunea La Măruță, în urmă cu câțiva ani.
Între timp, Ioana a crescut. Fiica Mihaelei Tatu a părăsit România pentru a-și crea un viitor. Vedeta TV și-a făcut timp pentru iubire. Cu trei ani în urmă, vedeta își șoca fanii cu o siluetă ce amintea de debutul ei în televiziune. Motivul pentru care își dorise această schimbare ținea de ea, de sănătatea ei, dar și de noul ei iubit de care era îndrăgostită nebunește, după cum a mărturisit.
Cum a slăbit Mihaela Tatu
Vedeta a dezvăluit o metodă de slăbire pe care multe femei o ignoră. „Procesul, indiferent ce metodă alegi ca să dai jos kilogramele, există două ingrediente la care nu trebuie să renunţi pentru că sunt de baza: voinţa şi disciplina. Eşti ceea ce alegi să fii. (…) Iau o pauză, în pauza aia de două luni am grijă nu să mai dau jos, ci să mă menţin, apoi iar începi. (…)
În ziua respectivă mănânc, a doua zi am grijă şi încep iar cu voinţă şi disciplină. Am învăţat să mă abtin. Dacă nu poţi, atunci eşti ceea ce accepţi tu să fii”, mărturisea Mihaela la „Vorbește lumea”. Mihaela Tatu arată mai bine ca oricând și e mândră de asta.
„Este foarte fain să te simţi utilă în fiecare zi, să zici: «Mă, am făcut ceva pentru cineva astăzi. Am făcut ceva pentru cineva. Am făcut ceva pentru mine». Mă trezesc, mulţumesc că mi s-a mai dat o şansă să învăţ, să experimentez şi să dăruiesc. Punct. (…) Eu cred că sunt mai sexy acum. Am pe cineva. El este motivul pentru care arăt așa. Iubirea te schimbă”, declara vedeta în cadrul unei emisiuni.
Deși bărbatul la care face referire a intrat în viața ei acum câțiva ani, vedeta a reușit să păstreze intimitatea asupra vieții sale private. Numele acestuia nu a fost dezvăluit nici până acum.
Sursa foto: Facebook
Cum arată noua „casă” a concurenților de la Survivor. Faimoșii și Războinicii au plecat cu strigăte de luptă
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook