Exclusiv. Ucenicul preotului Ioan Iovan de la mănăstirea Recea: „Am jurat că voi sluji și mă voi ruga lui Dumnezeu prin Duhul părintelui Ioan”

Hărăzit cu darul înainte-vederii, aruncat în închisorile comuniste, lovit cu ranga și legat cu lanțuri „asemenea unor șerpi de metal”, părintele Ioan Iovan a transformat celula în altar. I-a iertat pe toți și a socotit ferecarea sa ca pe o încercare a credinței în Dumnezeu.

E greu să vorbești despre părintele Ioan Iovan, ucenic al lui Arsenie Boca, ale cărui cuvinte au răsunat ca un clopot în biserica mănăstirii Recea. Sfântul care făcea minuni răscolitoare, ce nu pot fi niciodată explicate în cuvinte. Știa cine ești, ce vrei să faci, ce necazuri te-au adus în fața lui, fără să deschizi gura.

Tot ce aveai pe suflet cunoștea dinainte și răspundea la întrebări pe care nu apucai să i le adresezi, apropiindu-te de Hristos prin Sfânta Împărtășanie. Duhovnicul din temnița Aiudului a lăsat în urma sa un ucenic desăvârșit, părintele Emilian Prodan, ctitorul bisericii Sfântul Pangratie din Pipera-Voluntari, un duhovnic capabil să aprindă în credință toată omenirea, pentru care canonul e mila Mântuitorului.

La ceas de mare sărbătoare, un interviu tulburător cu părintele Emilian Prodan, ucenicul unuia dintre marii clarvăzători ai României, părintele Ioan Iovan.

„Am văzut că în jurul părintelui era o lumină puternică, albă, care nu era de pe Pământ”

– Anul trecut s-au împlinit 100 de ani de la nașterea părintelui Ioan Iovan, mărturisitor al lui Hristos în temnițele comuniste, duhovnic al mănăstirii Vladimirești, care și-a petrecut ultimii ani din viață la mănăstirea Recea. Părintele ale cărui rugăciuni făceau minuni, mărturiile credincioșilor dovedind acest lucru. A fost într-adevăr un sfânt, așa cum spun cei care l-au cunoscut?

Părintele Emilian Prodan: L-am cunoscut pe părintele Iovan la vârsta de zece ani. Era un sfânt în viață, care prin puterea rugăciunilor vindeca bolnavii, în mod special cei suferinzi de cancer, leucemie sau alte boli incurabile nerezolvabile de medici. N-am să uit niciodată chipul lui blajin, cu totul deosebit, care te spovedea doar cu privirea.

Mi-amintesc că într-una dintre zile, când se închidea în chilie, din curiozitatea unui copil, am privit pe gaura cheii și m-am minunat când am văzut că în jurul părintelui era o lumină puternică albă, care nu era de pe pământ. Când am ajuns la Mănăstirea Recea eram dornic de a cunoaște și de a descoperi iubirea de Hristos, iar părintele mă îndrăgea pentru glumele mele și pentru faptul că i-am urmat mereu povețele, fascinat de puterea rugăciunii sale.

Când am crescut, am înființat Liga Tineretului Ortodox în orașul Gherla și l-am avut pe părintele ca invitat la una dintre conferințe, alături de maica Cristina, stareța Mănăstirii Recea. O maică cu o valoare inestimabilă după părerea mea care, mulțumim lui Dumnezeu, este printre noi.

„După doar câteva minute gura copilului s-a îndreptat, iar tatăl acestuia a început să strige”

– Părinte Emilian Prodan, sunteți ucenic al părintelui Iovan, cunoscut ca și Apostolul iubirii. Cum vi-l amintiți?

– Părintele Ioan a fost cel care mi-a dat recomandarea pentru hirotonire, mi-a fost duhovnic și mentor. Astăzi îi mulțumesc lui Dumnezeu că am întâlnit un asemenea om de la care am învățat cele mai importante lecții: smerenia, iertarea și să nu uităm niciodată că avem demnitate la care nu trebuie să renunțăm.

Părintele Ioan avea darul clarvederii și nu de puține ori am fost martor la câteva din minunile pe care le-a făcut prin puterea credinței. Îmi amintesc că venise la el din Germania, un tată cu copilul său care avea gura strâmbă. Părintele s-a oprit în fața micuțului și i-a pus mâna ușor peste guriță, spunând: „Mă bucur că ai ajuns să îl rogi pe Hristos să fie cu tine”.

După doar câteva minute gura copilului s-a îndreptat, iar tatăl a început să strige, mărturisind că a căutat la mulți medici din Germania și România vindecarea copilului său, dar nimeni nu a putut să-i facă nimic.

„A plâns, s-a rugat cu multă durere, iar când a ieșit din catedrală, i-a revenit vederea”

– Cum arăta chilia părintelui Ioan Iovan?

– Chilia lui era colț de Rai. Îmi amintesc că avea o icoană cu Maica Domnului care spunea că este făcătoare de minuni și care i-a salvat mama în timpul războiului de la o încercare grea. Maica Domnului l-a ajutat pe părinte și când era în închisoare. Îmi povestea adesea de încercările pe care le-a suportat și durerile cumplite prin care a trecut.

Spunea că nu de puține ori era ținut cu picioarele în apă și bătut cu un baston de cauciuc plin cu nisip. Puneau apoi un cearșaf ud care se înroșea de sângele lui. Cu toate astea, nimic nu l-a speriat și făcea Sfânta Liturghie în celulă, iar din fărămiturile de pâine rămase împărtășea deținuții din cameră, încurajându-i că vor scăpa cu bine.

Mi-a spus că atunci când a ieșit din închisoare, după 12 ani de temniță grea, a fost orb. Primul drum pe care și-a dorit să îl facă a fost la Sfânta Parascheva, la Iași. A plâns, s-a rugat cu multă durere, iar când a ieșit din catedrală, i-a revenit vederea.

„Mi-a dat în dar un epitrahir, pe care și astăzi îl am și care stă ca mărturie de veghe la moaștele sfântului Pangratie”

– Care au fost cele mai importante lecții pe care le-ați primit de la sfinția sa?

– M-a învățat că atunci când voi ajunge preot să nu îl țin pe Hristos sub lacăt, să împărtășesc pe oameni și să le dezleg păcatele, pentru că puterea vindecării oricărei boli sufletești și trupești stă ascunsă în Sfânta Împărtășanie. Lucru pe care l-am urmat cu sfințenie. În momentul în care am fost hirotonit, am jurat că voi sluji și mă voi ruga lui Dumnezeu prin Duhul părintelui Ioan Iovan de la Recea.

De asemenea, mi-a dat în dar un epitrahir, pe care și astăzi îl am și care stă ca mărturie de veghe la moaștele sfântului Pangratie, ce este azi ocrotitorul Sfintei biserici Sfântul Pangratie din Voluntari Pipera. Toți cei care l-au cunoscut pe părintele pot confirma minunile pe care le făcea din timpul vieții și care și astăzi au loc la mormântul lui la Mănăstirea Recea.

Cele mai mari minuni pe care eu le-am văzut a fost vindecarea bolnavilor de leucemie și a celor care aveau cancer în fază terminală.

„De multe ori mi s-a arătat în vis când aveam încercări grele”

– Apropo de darul clarviziunii părintelui Iovan. V-a spus vreodată că veți ajunge un preot mare, în a cărui biserică să se înfăptuiască mari minuni? Ați avut vreodată nevoie ca părintele să vă salveze dintr-o problemă?

– De multe ori mi s-a arătat în vis atunci când aveam încercări grele și mă îndemna să nu mă tem, că mai presus de răutatea oamenilor este puterea lui Hristos. Să-mi urmez drumul, să mă rog pentru dușmani și să-i iert, pentru că așa îi voi putea învinge. Am avut nevoie de ajutorul părintelui la un anumit moment când trebuia să se opereze tatăl meu. Șansele de reușită erau mici, și ca orice copil mă rugam lui Dumnezeu să-l țină în viață și să-l salveze.

Părintele mi-a spus atunci: „Du-te liniștit că se va vindeca”. Un moment important al vieții mele a fost cel al hirotoniei. Venisem foarte trist de la București unde inițial am dorit să-mi depun dosarul de hirotonie și m-am oprit la părintele să-i povestesc dezamăgirea.

Mi-a zis „nu fi trist că Dumnezeu te vrea în altă parte. Întoarce-te, nu te duce acasă. De la Recea până la Gherla, de unde sunt eu, nu era departe, dar am ascultat și în drum spre București, am primit un telefon. Am fost chemat la o discuție tocmai pentru a se stabili ziua hirotoniei mele. Tot ce mi-a prorocit părintele s-a întâmplat până la ultima virgulă în viața mea.

„Mi-a spus că ori de câte ori voi fi la vreun necaz, supărare sau umilință să-l chem în rugăciune”

– Maicile de la Recea îl simt și acum pe părintele Iovan, considerat unul dintre Nebunii întru Hristos, mai viu ca niciodată, ca și când nu ar fi plecat niciodată dintre ele. Dumneavoastră cum îl percepeți?

– La fel. Pentru mine este și va rămâne modelul de slujire al unui adevărat preot care îl iubea pe Dumnezeu. Am slujit cu el și într-adevăr plângea atunci când se punea în genunchi și invoca să se pogoare Duhul Sfânt peste sfintele daruri. Nu vă imaginați ce bucurie imensă am avut când am stat lângă el în sfânta biserică…

Părintele m-a învățat să nu-i urăsc pe cei ce mă urăsc, să nu-i bârfesc pe cei ce mă bârfesc și să nu-i judec pe cei care mă judecă. Și ori de câte ori voi fi la vreun necaz, supărare sau umilință să-l chem în rugăciune. Pentru că oriunde ar fi în Univers, mi se va alătura.

„Ceea ce este cu neputință la oameni, la Dumnezeu este cu putință”

– În biserica Sfântul Pangratie din Pipera Voluntari, unde Îl slujiți pe Dumnezeu, se întâmplă mari minuni. Să contribuie oare și Duhul părintelui Ioan Iovan?

– Cu siguranță. Oricine vine în fața Sfântului Pangratie, a Maicii Domnului sau a Sfântei Agnia cu sufletul deschis, nu pleacă niciodată fără ca problemele să-i fie rezolvate. Au venit oameni care urmau să meargă la operații dificile și nu știau dacă se mai întorc, femei care s-au chinuit ani buni să rămână însărcinate și medicina a fost neputincioasă, copii cu probleme mari de sănătate, tineri care nu puteau să se căsătorească.

Sunt foarte multe cazuri, dar n-a existat credincios care să nu-și îndeplinească dorințele. Pentru că ceea ce este cu neputință la oameni, la Dumnezeu este cu putință.