După ce au apărut primele imagini cu Spike și Livia Eftimie (fostă Bordea) sărutându-se pasional în mașină, internetul a luat foc. Fani, colegi de breaslă ai protagoniștilor s-au simțit datori să comenteze și intervină. „Să tot ai prieteni precum Spike”, a scris luptătorul Cristi Mirea într-o postare pe rețelele sociale.
Acum, dacă povestea e clară, iar femeia și-a făcut propria alegere, lumea are altă nedumerire. Oare regretă Livia, fosta nevastă a lui Bordea, că a fugit cu nașul Spike? Așa, în momentele ei de sinceritate maximă interioară, regretă sau nu? Am putea spune că Imaginile vorbesc de la sine.
Livia Eftimie, fosta soție a lui Cătălin Bordea, și Spike și-au oficializat relația și își văd liniștiți de povestea lor de dragoste. Cei doi s-au mutat împreună, semn clar că relația lor este cât se poate de serioasă. Nu se mai ascund, lasă dragostea și semnele de iubire să fie vizibile pentru toată lumea. Recent, ei au fost surprinși în public de către fotografii Canacan.
Se răsfață unul pe altul când iau masa împreună, se giugiulesc când se plimbă, dar caută și mobilă, tot împreună, pentru as-și face căminul agreabil. Cei doi au achiziționat o serie de articole pentru casă, dar și câte o înghețată, la final, motiv în plus de tachinare între cei doi amorezi.
Bordea a suferit cel mai tare
Chiar dacă erau deja separați când a ieșit la iveală relația ei cu nașul Spike, Bordea a suferit ca un câine. Odată asumată relația dintre fosta sa soție, Livia, și cel mai bun prieten al familiei, Spike, Bordea a înțeles că povestea lor era mult mai veche decât ar fi vrut aceștia să îl facă să creadă.
Dezamăgit, comediantul a postat pe rețelele sociale un mesaj usturător, arătând nu numai că a divorțat de nevasta infidelă, dar că a terminat-o și cu cel mai bun prieten al său de ani de zile: „Întotdeauna am considerat că oamenii care au valori comune ajung împreună. Mi s-a reconfirmat această credință, deodată cu anumite bănuieli. Acum sunt într-un loc mai bun, de unde lucrurile se văd mai limpede. În rest, despre morți numai de bine”.
Cum i-a furat Spike nevasta prietenului Bordea
Cătălin și Livia Bodea păreau inseparabili până anul acesta când, brusc, și-au dat seama că nu se mai pot înțelege și au divorțat. Erau căsătoriți de patru ani. La nunta lor, din 2019, cei mai buni prieteni le-au fost alături: Spike a fost cavalerul de onoare al lui Cătălin Bordea, în timp ce iubita sa, Simona Maican, ce era cea mai bună prietenă a Liviei, i-a fost acesteia domnișoară de onoare.
Inevitabilul pare că s-a produs în 2021, după ce Livia s-a angajat ca PR la casa de discuri cu care se află sub contract Spike. Nu se știe exact momentul primului lor sărut, ambii au tras de relațiile în care se aflau, până nu s-a mai putut. La începutul acestui an, Spike s-a despărțit de iubita sa cu care avea o relație îndelungată. Apoi Bordea și Livia au anunțat divorțul, pe motiv că nu mai mergea relația.
Sursa foto: Instagram, Cancan
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook