În cazul Madonnei, copilăria nefericită a lăsat urme adânci. A crescut săracă, au fost perioade când abia a avut ce mânca, nu a avut parte de o copilărie cu jucării și păpuși. Acum compensează. Să vedeți ce găsesc în pat iubiții Madonnei, când aceasta îi duce în dormitor!
Chiar dacă acum are numai cuvinte frumoase la adresa părintelui său, în anii 1980, când a lansat „Like a Virgin”, a vorbit despre traumele trecutului, menționând condițiile grele în care a trăit în copilărie, dar și temperamentul violent al tatălui, care nu i-a acordat atenție și s-a opus ideii de carieră pe care fiica lui o avea încă de mică.
Fata născută în Bay City, Michigan, într-o familie săracă, a ajuns „regina muzicii pop” și, de decenii, se încăpățânează să rămână pe poziție. Știe mereu să se reinventeze, iar fiecare apariție a ei este un adevărat spectacol.
Imagini incredibile din patul Madonnei
Madonna a crescut fără jucării, iar acum nu se mai desparte de cele pe care le are. Dincolo de „jucăriile masculine” – așa cum îi numesc, cu ironie, fanii, pe iubiții ei tineri – Madonna are în pat o adevărată colecție de jucării adevărate. Este foarte atașată de o caracatiță mov, Octavia, care este un „squishy”, o jucărie umplută cu spumă cu memorie, pe care deseori o strânge în brațe în momentele mai grele. Astfel de jucării, se spune, ajută la calmarea nervilor.
Pe lângă caracatiță, Madonna are în pat o serie de păpuși croșetate. Are un pinguin, un leu și un iepuraș maro. Pe lângă ele, „grădina zoologică” este completată cu un ursuleț de pluș și un hamster simpatic, recunoscut din desenele animate.
„Companionii mei de somn”, a scris Madonna despre jucăriile sale din pat, acum câteva luni. „Sunt mereu acolo pentru mine”, a mai completat „regina muzicii pop”. În imaginea distribuită, fanii i-au putut admira patul larg, pe care are perne înfășurate în fețe personalizate cu monograma numelui ei de scenă, alături de o coroană brodată.
Orfana Madonna nu a suportat-o pe mama vitregă. Și nici tatăl nu a sprijinit-o
Madonna și-a petrecut copilăria în Pontiac, o suburbie a orașului Detroit. Era al treilea dintre cei șase copii ai familiei. Tatăl ei, Silvio Anthony „Tony” Ciccone, era un inginer de origine italo-americană. Mama, Madonna Louise Fortin, a murit de cancer la sân când fiica ei avea doar cinci ani. După trei ani, tatăl s-a recăsătorit cu Joan Gustafson, care a murit recent, tot de cancer, la 81 de ani. Madonna povestea că nu și-a suportat mama vitregă în copilărie, prin urmare și relația cu tatăl a fost dificilă.
Împotriva voinței tatălui ei, a început să ia lecții de dans la vârsta de 14 ani, avându-l ca profesor pe Christopher Flynn. A frecventat cursurile școlii Rochester Adams High School, unde s-a remarcat prin rezultatele școlare și ca membră a echipei de majorete. Și-a încheiat studiile preuniversitare în 1976, iar în 1978 a intrat la Facultatea de Dans din Michigan.
În anul următor, cu doar 35 de dolari în buzunar, Madonna a plecat la New York pentru a începe o carieră de dansatoare. Vorbind despre mutarea în New York, Madonna a declarat: „A fost prima dată când am mers cu avionul, prima dată când am mers cu taxiul. Am venit aici cu 35 de dolari. A fost cel mai curajos lucru pe care l-am făcut vreodată”. Așa cum a povestit în interviuri, după copilăria în condiții precare, a urmat, la New York, o perioadă de sărăcie cruntă, în care deseori a fost nevoită să caute prin gunoaie pentru a avea ce mânca.
Recordurile Madonnei
Supranumită „regina muzicii pop”, Madonna se află în topul celor mai controversați artiști din istorie. Ea este și cântăreața cu cele mai mari vânzări din istorie, cu peste 300 de milioane de albume vândute în întreaga sa carieră. Este considerată una dintre cele mai sexy cântărețe din istorie, având la activ un număr impresionant de povești de dragoste. Cea mai recentă îl are în prim plan pe Akeem Morris, antrenor de box, în vârstă de 28 de ani.
Crescută cu o mamă vitregă, Madonna este mama a nu mai puțin de șase copii, dintre care patru au fost adoptați din Malawi, și a devenit autoarea unor acte de caritate de o generozitate rar întâlnită. După ce a împlinit 50 de ani, vedeta a avut doar iubiți mult mai tineri decât ea.
Madonna nu e singura. Prințul Andrew are o obsesie pentru jucăriile de pluș
La nunta sa cu Sarah Ferguson, Prințul Andrew a etalat ursuleți îmbrăcați în haine regale. Lumea a considerat că este o bizarerie de moment. Abia peste decenii s-a aflat ceva din intimitatea fratelui regelui Marii Britanii.
În apartamentul privat al lui Andrew, există un pat plin cu peste 50 de jucării drăgălașe din pluș. În ciuda faptului că era tatăl a doi copii deveniți deja adulți, foștii angajați relatează că aranjamentul cu jucării era ceva special pentru acesta. Un fost polițist, Paul Page, care a făcut parte din Comandamentul Regal, povestea că prințul Andrew devenea „abuziv verbal” dacă personalul de întreținere muta animalele de pluș altfel decât le aranjase el.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook