Ioana Băsescu, declarație rară despre ce e în sufletul ei. Fotografie nemaivăzută cu fiica fostului președinte

Traian Băsescu are două fiice: pe Ioana și pe Elena. Cu toate că amândouă sunt realizate în viață și au devenit și mame, la capitolul dragoste au cam avut ghinion. În ceea ce o privește pe Ioana Băsescu, aceasta și-a găsit greu alesul.
A fost căsătorită cu Bodi de la Proconsul, în perioada 2003-2006. La momentul respectiv, artistul intra mereu în conflicte cu Băsescu, iar paparazzi îl pozau în ipostaze rușinoase. După divorțul de Bodi, Ioana Băsescu a crezut că și-a găsit dragostea în persoana lui Giovanni Francesco, cu care a avut o relație mai mult timp. Și cu acesta s-a terminat însă urât, căci bărbatul a turnat-o la DNA, în scandalul banilor spălați în campania electorală.
Din 2014 însă, Ioana Băsescu este căsătorită cu avocatul Radu Pricop, iar de data aceasta poate spune cu siguranță că și-a găsit „alesul”. Ceremonia de doar 15 minute a avut loc în mare secret, la Azuga, și au participat doar părinții și nașii. Nici măcar Elena Băsescu, sora Ioanei, nu a fost prezentă.
După căsătorie, cei doi soți și-au păstrat numele de familie. Pe 14 noiembrie 2014 Ioana a născut primul său copil, un băiețel care a fost numit Radu. El a fost botezat pe 20 decembrie în același an, iar tatăl i-a dat micuțului numele său de familie. Dacă Ioana Băsescu și-a numit fiul „Radu”, sora ei, Elena, a ales să îi dea fiului ei numele „Traian”, la fel ca cel al tatălui lor, fostul președinte Traian Băsescu.
Acum în vârstă de 10 ani, Radu Pricop Băsescu este un pasionat al sporturilor extreme. În primăvara anului trecut a câștigat un concurs importat de karting. Copilul adoră motocicletele de enduro, deopotrivă, dar și sporturile nautice, astfel că părinții săi sunt împliniți.
Recent, Radu Pricop și-a sărbătorit ziua de naștere, iar soția sa, Ioana Băsescu, nu a ratat ocazia de a spune ce se află în sufletul ei. Aceasta a postat pe rețelele sociale o fotografie în care împărtășea un moment drăgăstos cu soțul ei, pe care îl iubește enorm.
Imaginea a fost însoțită și de un mesaj, prin care Ioana Băsescu i-a transmis simplu, dar profund: „La mulți ani, iubirea mea! Să fii mereu fericit”. Cu toate că cei doi nu își exprimă des dragostea în public, se vede clar că de data aceasta fiica fostului președinte Traian Băsescu și-a găsit în sfârșit fericirea și liniștea.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook