Ioniță de la Clejani, mărturisiri despre școală, iubire, muzică. „Mama nu mi-a dat nimic. Nici tata…”

S-a îndrăgostit de Viorica de când a văzut-o prima dată și recunoaște că a avut un mare vis pe care și l-a îndeplinit. Cum au fost începuturile relației pentru Viorica și Ioniță de la Clejani.

Chiar dacă acum întorc banii cu lopata și nu duc grija zilei de mâine, începuturile au fost foarte grele pentru Viorica și Ioniță de la Clejani. Ioniță își amintește cu mare drag de momentul în care a cunoscut-o pe cea care i-a devenit parteneră de viață. Avea doar 14 ani, era frumoasă foc, dar prea mică pentru el. Dar viața a făcut în așa fel încât după cinci ani să se reîntâlnească și de atunci nu s-au mai despărțit.

„Am lucrat la CAP, casier și contabil”

Ioniță de la Clejani a avut ambiția de a învăța, iar pentru asta îi va mulțumi totdeauna tatălui său care l-a împins de la spate. A terminat liceul, a făcut studii în contabilitate, apoi „m-am întors la Clejani și am lucrat la CAP, casier și contabil, timp de trei ani”. Dar nu s-a lăsat niciodată de ceea ce iubește cel mai mult, muzica. O perioadă, Viorica și Ioniță au locuit la părinții bărbatului, dar pentru că mama soacră o tot punea pe artistă „la animale”, au decis să se mute singuri. Dar n-a fost deloc ușor…

„Erau un fel de locuințe sociale”

La 22 de ani pe atunci însă, Ioniță a găsit rapid o soluție. Pentru că în Clejani se construiseră câteva blocuri, pentru cei „care veneau să lucreze ca profesori și ingineri”, l-a rugat pe primar să-l ajute. „Erau un fel de locuințe sociale. L-am întrebat pe primar dacă îmi dă și mie un apartament și i-am explicat situația. Ne-a dat un apartament cu trei camere, niște pereți goi… Nu aveam nimic! Nici masă, nici pat, nici cu ce să facem cald. Dar aveam serviciu. Lucram acolo și cântam împreună. Făceam bani”, a povestit artistul pentru Viva.

Mama Vioricăi le-a dat un pat

Pentru că familia lui nu le-a dat nimic, Viorica și Ioniță s-au descurcat cum au putut. Mama Vioricăi le-a dat un pat, iar un unchi de-al lui Ioniță un reșou, o butelie și un aragaz cu două ochiuri. Strictul necesar ca să poată trăi. Pentru că primul vis al artistului a fost să mașină și-a achiziționat o Dacia 1300 și „mâncam la Bolintin, că era oraș și veneam acasă.

Până ne-am pus și noi pe picioare, când am început să avem ce ne trebuie. Nici preș la ușă nu aveam”. Va rămâne și acum în sufletul celor doi momentul în care l-au adus acasă pe zugravul Cocoș să le facă locuința. Dar când a văzut „în ce stadiu suntem, s-a dus și ne-a adus mâncare de la el de acasă”.