Irina Tănase are acum 29 de ani și, din ce se poate vedea, extrem de discretă cu viața ei particulară. Pare încă debusolată după relația lungă încheiată cu cel care, opt ani, a părut să fie bărbatul vieții ei, Liviu Dragnea. Poate că nu știu încotro mă îndrept, însă am ales să mă bucur de călătorie”, a postat Irina Dragnea, vineri, pe InstaStopry. Frumușica spera să rămână o viață alături de social-democratul care o trata ca pe o prințesă.
„Despărțirea de Liviu este cel mai dureros moment pe care l-am trăit până acum. Ne leagă o poveste de 8 ani, în care i-am fost fidelă, l-am sprijinit necondiționat și n-au existat fapte de care să mă rușinez. La vârsta mea, 29 de ani, n-am puterea să lupt singură împotriva unor neadevăruri. Am sentimentul amar că nu mă pot apăra, atâta vreme cât Liviu nu este dispus să mă asculte. Despărțirea dintre noi a fost bruscă. Mi-a trimis, într-o noapte, un SMS care conținea conversațiile pe care le-ați publicat, și ulterior nu l-am mai putut contacta”, spunea Irina Tănase.
O nouă iubire i-a bătut la ușă
Luna trecută, tânăra a fost surpinsă la distracție, cu prieteni de vârsta ei, într-un club. Dar a fost și în vacanță, în Emiratele Arabe, unde și-a etalat șlapii și poșeta Hermes, dar și un buchet de trandafiri, primit, cu siguranță, de la noul bărbat din viața ei. Alături de fotografia cu uriașul buchet de trandafiri roșii și roz, Irina Tănase a scris: „Lucrurile simple care înseninează o zi ploioasă”.
Conform informațiilor vehiculate de presă, Irina Tănase ar avea, în prezent, o relație cu un milionar libanez, în vârstă de 53 de ani, Roger El Akoury. Acesta e supranumit „regele medicamentelor” după afacerea farmaciilor Sensiblu pe care a avut-o până acum câțiva ani când a vândut-o unei companii străine, câștigând 400 de milioane de dolari într-o singură zi.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook