Simona Ionescu / Redactor Șef

Iulia Albu pregătește ceva. A ajuns deja în casa viitorilor socri și se (cam) plânge

Iulia Albu pregătește ceva. A ajuns deja în casa viitorilor socri și se (cam) plânge
De doi ani, Iulia Albu se cam pregătește de o nouă căsătorie, iar faptele care se petrec în viața vedetei zilele acestea par să arate că e mai aproape decât am crede de marele pas.

Încă din pandemie fanii Iuliei Albu așteaptă vești despre nuntă. Pe atunci vedeta anunța că are de gând să facă mai multe. Iulia Albu nu a făcut un secret că se pregătește de o nouă căsătorie, cu Mike, bărbatul iubit și a dat vestea cea mare tuturor. „Da, mă mărit, dar nu știu să vă spun când. Când se va da drumul la organizat petreceri. (…) Îți dai seama că voi face o nuntă restrânsă, foarte. Nu sunt sigură dacă o să fie în țară. Poate fac două, una în străinătate, una aici”, spunea vedeta prin 2020.

Iulia Albu, în vacanță la socri

Relația dintre Iulia Albu și Mike, pe numele său din cartea de identitate Mihai Alexandru,  iubitul ei devine pe zi ce trece tot mai solidă. Zilele acestea  Iulia Albu a fost dusă de partenerul său în Gorj, în casa părintească. Iulia Albu petrece vacanța de vară alături de viitorii socri.

„Sunt într-o mică vacanţă, într-o pauză de filmări de la „Splash!“ şi proiectele pe care le am pe Antena Stars, respectiv: „I.A. cu stil“ şi „Poliţia modei“. Vor fi câteva zile pe care le voi petrece în Gorj, alături de familia iubitului meu, în linişte totală. Şi da, va fi şi foarte multă apă, şi chiar şi sărituri!”, a spus Iulia Albu pentru Click.ro.

Pe Instagram, Iulia Albu a „dat din casă”. Ea s-a plâns că a fost pusă la muncă. „Am avut o zi! Am strâns gunoaie…”, își începe dezvăluirea vedeta. Ea dovedește însă cât de mult își iubește partenerul de viață și distrubuie o imagine superbă cu acesta copil. Dar nu se oprește aici: Iulia Albu îi explică public lui Mike că nu gătește, nu face curățenie, și că, în viitoarea calitate de nevastă, va fi una atipică. Pentru a afla toate impresiei Iuliei din casa socrilor, urmăriți video-ul următor.

Cine este iubitul Iuliei Albu

Originar din Peștișani, o comună cu mai puțin de 4.000 de locuitori din județul Gorj, Mike a locuit mulți ani la Londra, unde a studiat vioara. Relația cu vedeta l-a adus însă în România. „Iubitul meu şi cu mine ne-am cunoscut la un blind date organizat de o prietenă comună, iar eu eram cu Mikaela. Ea l-a văzut din prima secundă”, a povestit criticul de modă pentru OK!.

„El n-a dorit niciodată să se întoarcă în România până în momentul în care ne-am cunoscut. Apoi, relaţia avansând, nici nu ar fi fost decât două posibilităţi: să mă mut eu acolo sau să vină el aici. A studiat vioara la Londra. A plecat la vârsta de 13 ani cu bursă. Dar ulterior, din cauza unei probleme la un umăr, a trebuit să renunţe la această pasiune şi a lucrat foarte mult în publicitate şi marketing”, a povestit stilista.

Cerere în căsătorie cu audiență

Amintim că în luna mai iUmor a avut-o la masa juriului pe Iulia Albu. Printre cei care au făcut roast s-a numărat și iubitul vedetei. Atunci, Mike, iubitul Iuliei Albu a venit la iUmor ca să-și încânte partenera și să-i cânte la vioară. „Sunt cocoșul care lipsea din viața Iuliei. (…) Am venit din dragoste. O iubesc pe Iulia. Mereu înveți să te ferești. De vorbe, de priviri, de pantofi, de taică-su și de lucruri contondente. Ea face roast de când se știe”, a declarat Mihai Alexandru.

Mai mult, la finalul prestației, Iulia Albu a avut parte de o propunere ieșită din comun din partea iubitului său, care a cerut-o în căsătorie, în direct. El a făcut referire la o rochie albă, pe care ar trebui ca designerul să o îmbrace cât mai curând. “Nu crezi că e momentul ca noi doi să facem pasul următor și albul să fie culoarea acestei rochii? Adică să pui și tu ceva decent pe tine”, a întrebat-o Mihai.

Sursa foto / video: Insagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre