O cunoscută jurnalistă are o poveste de viață cutremurătoare. Într-o zi, cineva a schimbat-o

Publicul își poate aminti numele ei și dintr-un incident care din fericire nu a avut urmări grave. În timpul unei emisiuni a lui Andrei Gheorghe, la care ea era producătoare și Emil Boc invitat, acesta din urmă a alunecat pe strapontină și a căzut peste jurnalistă, de la înălțime.

Anamaria Lembrău a activat în presă mai bine de 20 de ani, iar aceasta e partea știută a vieții ei. Mai puțin cunoscute sunt dramele cu care s-a confruntat ani la rând, dar și cum i-a venit salvarea. Chiar dacă a avut emisiuni de succes și o carieră jurnalistică excelentă, marea realizare a ei e faptul că a reușit să devină mamă. Are gemeni. Viața i i-a scos în față, pentru a anula, cum spunea, tragediile care i s-au arătat una după alta.

Anamaria Lembrău și-a dorit să fie mamă. Însă ani la rând încercările au fost „un drum al neputinței”, după cum mărturisea într-un interviu în care a vorbit despre „încercări foarte multe și ratate de a avea copii biologici”. A pierdut așa de multe sarcini încât nu le mai poate număra. I-au murit copiii la toate vârstele de sarcină.

Ultima sarcină pierdută, care a trebuit a fi întreruptă  în luna a 6-a, din cauza malformațiilor grave constatate la fetiței pe care se gândea să o numească Smaranda, a determinat-o să spună stop încercărilor.

Drama neștiută a jurnalistei Anamaria Lembrău

Anamaria Lembrău povestește experiența pierderii celei mai înaintate sarcini pe site-ul ei, Mămici Club. Urma să aibă o fetiță pe care voia să o boteze Maria. A pierdut copila la opt luni.

„Eram tânără și mi se mai întâmplase deja. Nimeni nu știa, nu se pricepea să îmi spună DE CE. De ce sarcinile mele se duc, una după alta. Dar eram tânără și nu mă lăsam bătută ușor. S-a întâmplat din nou. Din nou am pierdut  o sarcină. M-am vindecat din nou. Apoi am rămas iar însărcinată.

A trecut o lună cu bine. Au trecut două… Printr-a treia, au început să apară mici probleme. Dar, de data asta, păreau mici. Și a trecut și a treia lună cu bine. Dintr-a patra, am început să sper tot mai mult, să mă tem tot mai puțin. (…) Stăteam deja acasă de ceva vreme… Adică sarcina era destul de bine, dar trebuia să stau cât mai mult în pat. De prin luna a șaptea, am devenit sigură că, de data asta, chiar voi ajunge să îmi țin copilul în brațe.

Am primit cu drag și păpușa pe care o prietenă mi-a făcut-o cadou pentru nenăscuta mea. A fost singurul dar pe care l-am acceptat pentru ea, la capitolul ăsta nu am reușit niciodată să scap de teamă… sau de superstiții, naiba mai știe. Dar, într-o noapte, n-am putut să dorm. Simțeam ceva în neregulă… Și nu mă simțeam bine… (…) am sunat de urgență la medic.

Așa, cu îngăduință, mi-a zis să merg la spital. Perfuzii, „liniștitoare” intravenoase… În final, am adormit. M-am trezit plângând. Dormisem tun… n-o mai simțisem mișcându-se. Doppler, ecografie – amândouă mi-au dat dreptate: n-o mai simțisem mișcându-se pentru că nu se mai mișca. Nici inima nu îi mai bătea…(…)”

„Poți să știi din prima secundă”

După pierderea Smarandei, la șase luni, sarcina cu malformații grave, jurnalista a înțeles că va avea copii altfel. Singura variantă pentru a deveni mamă era adopția. Pe copiii pe care i-a adoptat, Petru și Andrei, gemeni, nu i-a văzut niciodată în poze înainte de a fi definitivată adopția, însă momentul întâlnirii a fost o revelație: a știut într-o secundă că erau făcuți unii pentru alții. Anamaria și soțul ei, Cosmin, au început procedura de adopție: evaluarea, pregătirea dosarului, cursurile.

Pe nevăzute, cum s-ar spune. În ziua în care a venit decizia judecătorească favorabilă, abia atunci a aflat că primise acordul pentru frații gemeni și abia în ziua aceea și-au văzut copiii. Anamaria povestește cum a simțit, instantaneu, că erau ai ei. „Venise hotărârea judecătorească definitivă în urmă cu jumătate de oră pentru doi băieți gemeni. Am urcat imediat împreună în mașină și m-am dus. Erau în asistență maternală. M-am dus și i-am văzut.

Nu e invenție, nu e poveste, poți să știi din prima secundă. Eu am știut că sunt copiii mei.  Aveau un an și trei luni. Au început procedurile, vizitele în fiecare zi. Au început să aibă voie să vină să stea la noi. Pe 11 septembrie 2006 erau acasă”, a relatat jurnalista într-un interviu pentru Totul despre mame.

Jurnalista a inventat povești pentru gemenii ei, despre adopția lor

Chiar dacă i-a primit de foarte mici, Anamaria Lembrău nu le-a ascuns gemenilor faptul că sunt adoptați, considerând că acesta este cel mai mare adevăr al existenței lor și că trebuiau să îl cunoască din start. Le-a creat povești ca să îi facă să înțeleagă. Când erau mici de tot le povestea despre o veveriță care avea un copil viezure. Împreună erau cea mai fericită familie din pădure. Viezurele era mic, rătăcit și fără părinți. Iar veverița îl iubea, voia și știa cum să îi fie mamă.

Când au mai crescut, le-a explicat că există două tipuri de femei: unele care fac, dar nu reușesc să fie materne cu ei, în adevăratul sens al cuvântului, și altele, ca ea, care își doresc foarte mult să fie mame și nu reușesc să nască propriii copii. Le-a explicat că în niciuna din variante nu este din vina nimănui. Și le-a mai explicat cât era de recunoscătoare că a putut să le devină mamă.

Anamaria Lembrău a inventat și alte povești pentru copiii. Când au trecut prin etapa în care  se simțeau diferiți, le-a spus povestea cu Oaia Curcubeu ce avea blana în toate culorile, și care a descoperit ce grozav e să fii diferit. Între timp copiii ei, Andrei și Petru, au devenit majori și sunt pasionați de gătit și aeronautică, după cum mărturisea mama jurnalistă. A avut mereu grijă să nu îi expună public, și să îi lase să își trăiască copilăria și adolescența frumos.

Sursa foto: Instagram, arhiva personală pentru Life.ro