Mădălina Ghenea nu se ferește să pozeze în ipostaze atractive, care pun fanii pe jar. Nu de puține ori actrița a renunțat la haine și a pozat sumar, căci are un corp de invidiat, de care este mândră. Ultima găselniță este o ședință foto în bucătărie, iar imaginile cu Mădălina Ghenea la cratiță au făcut furori.
Mădălina Ghenea are 1,79 de metri înălțime și 55 de kilograme, fiind considerată de mulți întruchiparea perfecțiunii. Actrița nu este însă de aceeași părere și spune că are și ea defecte, printre care celulită și puțină burtică, după cum povestea ea în cadrul unui interviu. „Adevărul este că sunt o persoană normală, nu am picioare kilometrice, am celulită și puțină burtă, nu am fundul perfect, dar poate că cei 20 de ani de muncă m-au învățat cum să pozez și să-mi ascund defectele.
Prefer să o arăt pe Mădălina care nu pozează și nu este retușată, fără filtre, într-un videoclip selfie în oglindă. Recunosc că de multe ori mi se întâmplă să văd fotografii făcute în aceeași zi, în același loc, dar din unghiuri diferite, obiective diferite și să arăt ca o persoană complet diferită, spunea românca într-un interviu.
Mădălina Ghenea, provocatoare în bucătărie
În ultima imagine postată pe Instagram, vedeta în vârstă de 33 de ani s-a pozat provocator în bucătărie, cu o cratiță în mână. Frumoasa șatenă a renunțat la haine în favoarea unui costum de baie din două piese, format dintr-un sutien care i-a scos în evidenţă bustul proeminent și o pereche de slipi cu talie înaltă, care i-a arătat talia de viespe.
Deși decorul a fost banal, apariția vedetei a fost de ajuns pentru a atrage o serie de reacții din partea fanilor români și de peste hotare, care au rămas hipnotizați de frumusețea Mădălinei. „Ești o zeiță”, „Ești asbolut superbă”, „Minunate fotografii”, „Ești cea mai frumoasă din lume”, au fost doar câteva dintre comentariile fanilor la postare.
Foto: Instagram
Un motiv în plus pentru a merge în vacanță în Grecia: Antonio Banderas
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook