La 35 de ani, Mădălina Ghenea e una din cele mai atrăgătoare și asumate mame singure din showbiz. Fiica ei, Charlotte, a împlinit în aprilie șase ani. Cele două trăiesc la Milano, într-un apartament situat într-un superb palazzo, alături de mama Mădălinei.
Concepută în timpul relației cu omul de afaceri Matei Stratan, Charlotte e adorabilă, deșteaptă și frumoasă. Vorbește deja mai multe limbi străine, e pasionată de machiaj și de designul vestimentar, așa cum a dezvăluit, în repetate rânduri, mama sa. După ce fetița a venit pe lume, în România, în timp ce toată lumea aștepta nunta dintre Mădălina și Matei, a survenit despărțirea lor, relația depreciindu-se. Apoi, în 2020, Mădălina s-a mutat la Milano, pentru a se ocupa de cariera ei.
Ghenea trăiește exclusiv din banii pe care îi câștigă singură
Cu apariții pe coperțile celor mai bine cotate reviste de modă și în reclame pentru cele mai mari branduri de modă și bijuterii, frumoasa Mădălina Ghena își completează cariera cu apariții în filme de succes. Ea a jucat în aclamatul film Youth (n.r. Tinerețe) al lui Sorrentino, dar și alături de Robert De Niro și Lady Gaga, în House of Gucci. Fiica ei știe toate acestea, e mândră de mămica sa, iar cariera mamei sale îi servește drept model viu că o femeie poate fi puternică și realizată, fără un bărbat alături care să o întrețină.
De altfel, Mădălina Ghenea a și dezvăluit că trăiește exclusiv din banii pe care îi câștigă singură, și care îi permit să asigure familiei ei, la Milano, formată din fiica și mama ei, un trai superb. Nu îi plătește nimeni chiria apartamentului, și nici nu are o rentă de întreținere, ci muncește pentru fiecare ban, uneori din greu, și nu rare au fost momentele în care a ajuns la spital, epuizată.
Mădălina Ghenea o crește pe fiica ei să fie o femeie puternică
Mădălina Ghenea e preocupată să o crească pe fiica ei exact la fel de puternică, și îi oferă zilnic exemplul viu că o femeie se poate descurca în carieră și în viață de una singură. Frumoasa româncă a postat, zilele trecute, o amintire de dovadă vie că femeile din familia ei se descurcă foarte bine singure. A fost un moment – lecție pentru fiica ei, micuța Charlote.
„Îți amintești dragostea mea cum am reușit să aranjăm împreună o casă frumoasă, eu, tu și nonna (n.r. – bunica)? Niciodată cu ajutor de la un bărbat! Ești puternică, inima mea, la fel ca nonna ta, un soldat!”, a scris Mădălina Ghenea pe o fotografie cu fiica sa de grădiniță, surprinsă în plină amenajare a locuinței din Milano. În fotografie se vede o scară și o lustră care urma să fie montată de cele trei femei.
Nu a uitat de unde a plecat
Mădălina Ghenea s-a născut în august 1987 la Slatina. Încă de la o vârstă fragedă a fost în lumina reflectoarelor, participând la celebra emisiune tv „Tip Top Minitop”. Timp de 7 ani, Mădălina a luat lecții de balet și de pian. A absolvit Colegiul Național „Ion Minulescu” din Slatina.
Cariera sa în domeniul modei a început la numai 15 ani, când a prezentat pentru celebrul creator Gattinoni. A participat la prezentări de modă în toată lumea, România, Italia, Germania, Japonia, Austria, Africa de Sud, Franța sau Spania. Prin urmare, Mădălina se declară „cetățean al lumii, cu viața într-o valiză”.
Printre reclamele cele mai cunoscute se numără cele la branduri ca La Perla, Lovable, Lise Charmel, Peroni, New Yorker, Borghetti, Sloggi, Grimaldi Mare, Max Well, Lormar, Amarea, Primadonna, Quelle, Margherita Mazzei, Lascana, Von Dutch, Parah, Lepel sau Huntermoller. A atras atenția presei din România abia odată cu lansarea videoclipului melodiei Il tempo tra di noi a lui Eros Ramazzotti, în care apare în rolul iubitei cunoscutului cântăreț.
Cum vorbește Mădălina Ghenea cu fiica sa, Charlotte
Fetița, care a mers la grădiniță în Italia vorbește perfect italiana. Dar, pentru că ea însăși e poliglotă, Mădălina o învață și pe fiica ei să comunice și în alte limbi. Cele două vorbesc acasă inclusiv în engleză și spaniolă.
Dar Mădălina Ghenea nu a uitat de unde a plecat. Și vorbește cu micuța ei inclusiv în limba română. Micuța e adorabilă cum se exprimă românește. Știe toate cuvintele, dar are un pic accent. Pe de altă parte, nu doar Mădălina vorbește românește cu micuța ei, ci și bunica maternă fetiței. Mama Mădălinei Ghenea locuiește cu ele la Milano.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook