Vedeta spune că a început să câștige bani de la 16 ani, dar nu s-a lăsat nici de școală. Pentru că muncea enorm, apuca să învețe în mijloacele de transport în comun.
„De când sunt eu, mie mi-a plăcut să lucrez. (…) N-am avut niciodată emoții la prezentările de modă. Emoții mari aveam doar la filmări, unde jucam cu actori cunoscuți. Voiam să arăt că pot, pentru că nu aveam școală, nu aveam nimic. Nici măcar un curs nu făcusem. Nici eu nu m-am așteptat să mă descurc așa.
„Stăteam în public la emisiunile lui Florin Călinescu și Mihai Călin, la fel și la Tele 7 ABC”
Când am debutat eu, aveam foarte multe joburi în același timp, pe lângă faptul că eram elevă, și făceam și cursuri de Crucea Roșie. Aveam prezentări, mergeam și la cursuri de modă. Nu am spus NU niciodată. Stăteam în toate super-marketurile mari, cu parfumuri și altele.
Primii bani i-am facut la 16 ani, ca hostess, promovând anumite produse în magazine și ca aplaudac. Stăteam în public la emisiunile lui Florin Călinescu și Mihai Călin, la fel și la Tele 7 ABC. Și tot la 16 ani am avut prima prezentare de modă”, a declarat recent Nicoleta Luciu.
„Am urcat treaptă cu treaptă, nu a fost ușor”
Totodată, în paralel, făceam tratamente bolnavilor ca asistentă, la Universitar, am fost doi ani la chirugie. Pe secție, mă ocupam cu bolnavii, să merg cu ei la explorări funcționale, să le duc analizele în diferite locuri, mă duceam la vizită, cu studenții de la Medicină. Învățam pentru școală doar prin autobuze și tramvaie și înainte să intru în emisiuni sau după ce terminam tratamentul bolnavilor.
„Nu vroiam acest trofeu, am cerut să dau coroana altcuiva, că nu vreau să plec nicăieri”
Și-a dorit enorm să devină medic și rămâne marele său regret. Din păcate, drumul i s-a schimbat după ce a devenit Miss România. Nu și-a dorit coroana, ci doar premiul de consolare, care consta în două săptămâni în Turcia. „Nu voiam acest trofeu, am cerut atunci să dau coroana altcuiva, că nu vreau să plec nicăieri.
Eu îmi doream doar un premiu de consolare, pentru costume de baie, care era o vacanță în Turcia de zece zile. Așa că am ajuns la Miss World, la Londra, unde am stat trei săptămâni. Aveam 19 ani. Ca experiență merită să mergi, a fost ceva fantastic. Până atunci mai fusesem și la alte concursuri, dar niciodată nu am câștigat, intram doar printre finaliste
„Pediatru mi-aș fi dorit să fiu”
Regret că nu m-am făcut medic. Am terminat școala de asistentă, voiam să dau la medicină. Dar s-a întâmplat să câștig Miss România și trebuia să renunț la tot. Fizic, nu am mai putut face asta. Pediatru mi-aș fi dorit să fiu. Neonatologie aș fi făcut. Viața mi-a oferit toate aceste lucruri. Eu le-am încercat doar”, a mai adăugat Nicoleta Luciu.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook