Meghan Markle a lăsat definitiv în urmă trecutul, sub ochii prințului Harry. Interdicția, impusă categoric de familia regală

Când s-a logodit cu prințul Harry, în 2017, Meghan Markle a trebuit să renunțe la multe lucruri și să se supună regulilor clare impuse de monarhia britanică. Acum, la opt ani distanță de la acel moment, Meghan Markle rupe definitiv legătura cu trecutul, chiar sub ochii prințului Harry.
Una dintre interdicțiile pe care le au membri familiei regale este legată de prezența pe rețelele sociale. Toate conturile folosite în mediul online trebuie să fie cele oficiale, gestionate inclusiv de către Palat. Astfel, la momentul logodnei, Meghan a trebuit să renunțe la prezența ei în mediul online și să folosească doar contul oficial, cel al ducilor de Sussex.
Odată cu intrarea în 2025 însă, Meghan Markle a decis să le facă o surpriză tuturor și să revină pe Instagram, marcând astfel ruptura definitivă cu trecutul, adică regulile impuse de familia regală.
Ducesa de Sussex și-a lansat contul pe Instagram de Anul Nou, cu un videoclip relaxat filmat pe o plajă din apropierea casei sale din Montecito, California. În filmarea realizată de soțul ei, prințul Harry, Meghan stă cu spatele la cameră, alergând desculță pe nisip către valuri.
View this post on Instagram
Fosta actriță din serialul „Suits” s-a oprit în cele din urmă și s-a aplecat pentru a scrie numerele „2025” în nisip, înainte de a chicoti și de a pleca alergând. Markle, care purta o ținută complet albă în postarea de pe rețelele sociale, a dezactivat posibilitatea de a lăsa comentarii la postare.
Ulterior, ducesa de Sussex a revenit cu o a doua postare, în care a vorbit despre noul ei show, „With love, Meghan” (trad. Cu dragoste, Meghan), care se va lansa pe Netflix pe 15 ianuarie.
View this post on Instagram
„Am fost atât de încântată să împărtășesc asta cu voi! Sper că vă place show-ul la fel de mult cum mi-a plăcut mie să îl fac. Vă doresc tuturor un an nou fantastic! Mulțumim echipei noastre uimitoare și echipei @netflix. Sunt recunoscătoare pentru sprijin – și distracție”, a scris Meghan Markle în dreptul trailerului.
Cu toate acestea, Serena Williams, Chrissy Teigen, Tan France precum și Oprah și alte celebrități și-au arătat sprijinul dând „like” postării inițiale. Meghan ar fi deschis contul în august 2023, conform unei publicații de peste Ocean care a raportat acest lucru.
Contul avea deja 113.000 de urmăritori când a postat videoclipul, însă soția prințului Harry nu a urmărit încă niciun alt utilizator de Instagram. Fotografia de profil este o poză alb-negru în care zâmbește, cu părul desfăcut.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook