Simona Ionescu / Redactor Șef

Mihaelei Rădulescu i s-a făcut dor de o mână de bărbat. Uimitor semnalul foto pe care l-a transmis!

Mihaelei Rădulescu i s-a făcut dor de o mână de bărbat. Uimitor semnalul foto pe care l-a transmis!
Mihaela Rădulescu și Felix Baumgartner au împlinit recent șase ani de relație și dovedesc că dragostea lor rezistă chiar și la distanță. Prezentatoarea TV a revenit în țară cu circa două luni în urmă, iar acum pare că deja i s-a făcut dor de iubit.

Cu toate că circulau zvonuri că cei doi nu ar rezista distanței, vedeta a postat pe rețelele de socializare o fotografie care sugerează că îi stă gândul doar la Felix. Acum este mai clar ca niciodată că se iubesc ca în prima zi, sau chiar mai mult.

Mihaela Rădulescu sugerează că îi lipsește o atingere masculină

Celebrul parașutist și-a surprins recent iubita cu un videoclip postat pe rețelele de socializare, cu ocazia aniversării a șase ani de relație. Declarația de dragoste este reprezentată de un videoclip în care rulează mai multe imagini cu cei doi îndrăgostiți, iar pe fundal se aude melodia Can’t Get You Off My Mind a lui Lenny Kravitz. Se pare că Felix Baumgartner nu și-o poate scoate din cap pe Mihaela Rădulescu. 

Acum a venit și rândul Mihaelei să arate că nu își poate lua gândul de la iubitul ei. Vedeta a postat pe Instagram Stories o imagine cu partea din spatele unui sutien, făcând referire la cum deschid bărbații încuietoarea acestuia. În locul încuietorii obișnuite apare una asemănătoare celei de la ușă, aparent mult mai greu de deschis decât cea de la sutien, dacă nu există ajutorul unei mâini de bărbat. Postarea prezentatoarei TV le-a sugerat fanilor că probabil îi lipsesc atingerile unui bărbat, mai exact, cele ale iubitului ei, de care îi este dor.

„Mult mai ușor, din moment ce este treaba unui bărbat”, a scris Mihaela Rădulescu pe Instagram.

Mihaela Rădulescu îi sfătuiește pe oameni să își trăiască fiecare povestea de dragoste în felul lui

Gurile rele de pe internet au criticat relația pe care o are vedeta, spunând că nu înțeleg cum funcționează dragostea la distanță. Mihaela Rădulescu a declarat că ea este fericită și fiecare trebuie să își trăiască povestea de dragoste în felul său.

„Nu mai vreau să mă mărit, nu trăiesc ce vor alții, ci doar ce are sens total pentru mine. Și dacă o relație cu un bărbat de pe altă planetă mă face fericită și trebuie să ne întâlnim în cosmos ca să fim fericiți, o s-o fac, fără selfie. Știu că pare ciudat să nu trăiești în aceeași casă, oraș, țară cu bărbatul tău, dar la fel de ciudat poate fi să-ți împarți patul sau gândurile cu un om pe care nu-l mai iubești sau care are pe alta. Nu trăim la fel, nu gândim la fel despre iubire și libertate, nu simțim la fel, deci haideți să mai și acceptăm că și cuplurile pot avea diverse forme de fericire și de conviețuire. Iar dacă nu puteți accepta, eu tot vă doresc fericirea mea, pentru că e reală și întreagă”, a spus Mihaela Rădulescu pentru viva.ro, cu ceva vreme în urmă.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre