Monica Bîrlădeanu a împlinit 46 de ani pe 12 decembrie, însă aniversarea a găsit-o gânditoare și reflectând asupra greșelilor din trecut. Vedeta a recunoscut că și-ar dori să poată vorbi cu versiunea ei „de la 20 de ani”, pentru a-i împărtăși o serie de sfaturi cu privire la eșecurile și greșelile care au marcat-o, dar care au adus-o unde este astăzi.
După ce a reflectat la trecutul ei, proaspăta soție a lui Valeriu Gheorghiță și-a primit oaspeții cu casa împodobită de sărbătoare, în nuanțe de auriu și le-a povestit fanilor și ce cadouri a ales pentru Crăciun.
„Lecții de care ai nevoie ca să faci pași în direcția bună”
„Astăzi, de ziua mea, am tot avut acest gând recurent. Dacă aș vorbi cu versiunea mea de la 20 de ani cred că i-aș spune cu toată convingerea de care sunt capabilă, să aibă încredere totală în drumul din fața ei, că totul are un sens. Și greșelile, și așteptarea, și drumurile departe de casă. TOT!
Pe moment se vor simți toate ca rătăciri, eșecuri, perioade deșertice… dar ele nu sunt decât evitări ale unor greșeli muuult mai nefericite, lecții de care ai nevoie ca să faci pași în direcția bună sau perioade pur și simplu de „antrenament” pentru situații în care chiar vei avea nevoie.
Atât. Asta e esența. Vă mulțumesc tuturor celor care cu inima bună și generoasă mi-ați scris azi, m-ați urat sau mi-ați cântat „la mulți ani”. Am primit cu tot sufletul gândurile voastre! Love”, a fost mesajul Monicăi Bîrlădeanu.
Monica a ales să împodească bradul cu fundițe cu panglici lungi
Monica Bârlădeanu a decis ca anul acesta să împodobească bradul alături de cei care au ajutat-o să facă nunta de vis.
„Înainte de toate: acesta e primul an cand nu iau un brad natural și asta din doua motive: nu mai vreau să contribui la taierea braduților din păduri și e si greu să găsești un brad natural suficient de bogat și înalt cum ne-ar fi trebuit nouă.
Pentru că am lucrat atât de bine cu Ioana și Vic la nunta noastră, i-am invitat să facem impreună brăduțul anul acesta.
„Câteva cadouri de Crăciun sunt deja pregătite”
Ioana a venit cu niște idei absolut minunate și a mers pe unul din trendurile mari de anul acesta: fundițe cu panglici lungi. Câteva cadouri de Crăciun deja pregătite… Jo Malone, că mergi la sigur:))
View this post on Instagram
Aranjamentul de pe comodă e cadou de la Roxana, wedding planner-ul nostru, desigur handmade chiar de ea (că și Rox e un super talent). Et voila! Voi pe ce culori ați mers anul acesta?”, a scris Monica Bîrlădeanu în mediul online.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
- Inna a făcut istorie. Biletele s-au vândut în timp record
- Domeniul care va da lovitura în 2025. Va doborî un record absolut
- Horoscop 2025. Ce aduce anul viitor tuturor zodiilor
- Vin banii pentru alimente! Când vor fi încărcate cardurile
- România a împietrit. Ce s-a întâmplat cu Elena Udrea în închisoare. E grav de tot
- Asia Express, Proba care a făcut pe Anca Țurcașiu să țipe de frică:„Să mor eu dacă pot să facă asta! Nu pot...
- Serbia și România, la un pas de război din cauza Banatului
- Ultima apariție a Ronei Hartner. Își pregătise deja locul de veci
- Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
- Top 10 rețete de preparate tradiționale românești pentru masa de Crăciun - mâncăruri autentice...
- Mesaje pentru soțul meu - Cele mai frumoase declarații de dragoste, urări și mesaje de la mulț...