Zilele acestea fiul lui Țiriac junior călătorește după experiența sa militară în America. Și, mai mult decât atât, lucrează la transformarea lui fizică pentru a semăna cu bărbații celebri din familie. El este deja foarte chipeș și are corpul intens lucrat în sala de forță, tatăl său fiindu-i un prim exemplu în acest sens.
Pentru că vrea să arate mai matur, adolescentul în vârstă de 16 ani a decis să își lase barbă. Asta după ce, ca orice tânăr din ziua de azi, a sondat opinia publică pe rețelele sociale. Cei mai mulți fani ai lui au fost de acord că va arăta și mai atrăgător cu barbă, așa că tânărul, care a mai purtat pilozitate facială, anunță că, încet, încet, barba sa revine. El a fost nevoit să se bărbierească zilnic, ca orice soldat, pe durata unei tabere militare la care a participat.
Țiriac jr lucrează la transformarea lui fizică
Născut la Paris în timpul mariajului lui Ion Ion Țiriac cu Ileana Lazariuc, Alexander Țiriac este primul nepot al fostului mare tenismen miliardar Ion Țiriac. La 16 ani, tânărul a ajuns să aibă aceeași înălțime ca tatăl său, Țiriac junior, și a moștenit eleganța bunicului său, precum și pasiunea pentru sport a acestuia și a tatălui său.
Când nu distribuie pe rețelele sociale instantanee din sala de forță, Alexander Țiriac este adesea văzut în ținute elegante, neobișnuite pentru adolescenții de vârsta lui. El este bine educat și rezervat în aparițiile publice. Recent, a dezvăluit că are o iubită.
Pentru a deveni bărbat adevărat, s-a dus în armată
Săptămânile trecute, Alexander Țiriac a participat la Premier Military Summer Camp, în America. Situată la Camp Liberty, lângă Huntsville AL, tabăra e concepută pentru adolescenții care doresc să se provoace și să se îmbunătățească.
În program sunt acceptați tineri din toată lumea, iar costul se ridică la 2650 de dolari. Conform prezentării de pe rețelele sociale, programul oferă „cea mai realistă tabără de vară în stil militar disponibilă pentru tineri, băieți și fete, cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani”.
Sursa foto / video: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook