De obicei, lumea crede că oamenii veseli nu au mari probleme existențiale. Ceea ce nu știa nimeni până acum e că Mihai Bendeac nu e nici pe departe așa vesel cum pare. El s-a luptat mult timp cu depresia. Și știți ce? Nu a reușit să o învingă. A învățat însă cum să trăiască cu ea.
„Nu, n-am reușit s-o înving, își arată colții destul de des, aș spune, dar cred că am învățat să trăiesc cu ea. Am învățat să nu mă mai sperii atât de tare atunci când apar episoadele de genul ăsta, dar nu pot să spun c-am trecut peste.
Cumva, fiecare om trebuie să se lupte singur cu depresia lui, să-și caute răspunsul pe diferite căi, în diferite luări de cuvânt, în diferite interviuri ale altora care au trecut prin treaba asta, dar cred că rezolvarea propriei depresii nu stă decât în soarta fiecăruia dintre cei care se lovesc de așa ceva. Au fost situații în care am cerut ajutor, situații în care nu s-a putut altfel decât cu o anumită medicație, dar cred că rezolvarea ei cu adevărat sau acceptarea e o experiență personală și fiecare găsește un anumit drum către treaba asta. Din păcate, așa e, nu există rețete.
Spunea Andrei Pleșu, la un moment dat, într-o conferință foarte mișto – se numește „Despre prostie – că pe el îl enervează cumplit treaba asta cu gândirea pozitivă. Că pentru a gândi pozitiv trebuie să fii în primul rând dobitoc, că dacă ești un om care gândește nu poți să gândești mereu pozitiv. Depinde la ce te raportezi, că numai o legumă poate să gândească pozitiv despre orice”, a povestit, în exclusivitate pentru Viva!, Mihai Bendeac.
Carieră artistică „multilateral dezvoltată”
În vârstă de 37 de ani, Mihai Valentin Bendeac este un actor de teatru și film, scriitor, scenarist, cântăreț, regizor, jurat, poet și compozitor român.
A scris toate cele 6 sezoane În Puii Mei pe care le-a și interpretat. A mai jucat în show-urile La Bloc (episodul 377), Românii au Artiști, Băieți de Oraș, iComedy, Mondenii, Jurnalul unui burlac și în Teatru Tv. A avut rolurile principale în lungmetrajele Milionari de Weekend (2004) și Supraviețuitorul (2006). A fost jurat în emisiunea România dansează. În prezent, este jurat în emisiunea iUmor.
Sursa foto: Instagram
Bodi, arest în condiții de lux. Ce pregătește fostul soț al Biancăi Drăgușanu
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook