Simona Ionescu / Redactor Șef

O pictoriță româncă face senzație în străinătate. Ștefania Nistoreanu e primul artist care și-a vândut un tablou în Bitcoin

O pictoriță româncă face senzație în străinătate. Ștefania Nistoreanu e primul artist care și-a vândut un tablou în Bitcoin
Ștefania Nistoreanu se numără printre cei mai cunoscuți și apreciați tineri artiști din România. Pictează de când era mică și și-a expus lucrările în cele mai importante capitale ale lumii. În ultima perioadă a pictat icoane, pe care le-a interpretat într-un extrem de deosebit și de nou. Este primul artist din lume care și-a vândut o pictură în Bitcoin.

Pictează de la 13 ani, specializându-se în artă monumentală bizantină. De-a lungul timpului, lucrările sale au fost prezentate în numeroase publicații și la posturi de televiziune naționale. A expus în mai multe orașe din țară, precum și în Anglia, Franța, Luxemburg și Austria.

Ștefania Nistoreanu devenit primul artist din România – și unul dintre puținii din lume – care a vândut un tablou în moneda virtuală Bitcoin. Lucrarea sa „Cryptsy” a fost cumpărată de un colecționar din Hong Kong, după ce fusese expusă pe platforma Bitpremier. Tranzacția a atras atenția presei internaționale, fiind un eveniment pe piața de artă și în industria crypto.

Pictorița Ștefania Nistoreanu va avea o expoziție de icoane în Spania

Pictorița româncă Ștefania Nistoreanu își va prezenta, în premieră, lucrările în Spania, în cadrul unei expoziții temporare intitulate „El Tiempo de Verdad” („Vremea adevărului”). Expoziția s-a deschis în orașul asturian Oviedo și se desfășoară pe întreg parcursul lunii mai.

„El Tiempo de Verdad” este o expoziție de iconografie modernă ce are ca temă timpul, cu toate valențele sale. Picturile ilustrează „lupta noastră continuă și aparenta, perpetua noastră înfrângere, dar și armistițiile efemere pe care le facem cu timpul,” spune Ștefania Nistoreanu.

Expoziția cuprinde o suită de 18 lucrări în ulei și foiță de aur, printre care „Cronos”, „Mind Labytinth”, „Tree of Life”, „Menage À Trois” sau „Power of Mind”. Picturile, din perioade distincte, spun povestea ultimilor 15 ani din viața artistei, punctând etape importante din evoluția sa, într-o etalare sinceră și nonconformistă. „El Tiempo de Verdad” este o biografie vizuală încărcată de căutări, experiențe și revelații și o interpretare intimă a unei realități primordiale și, de altfel, mereu actuale.

Expoziția, care se desfășoară într-un spațiu dedicat din centrul orașului Oviedo, vine la un an de când Ștefania Nistoreanu s-a mutat în Spania. „Este o abordare nouă în contextul cultural actual, o provocare într-o societate foarte avansată, dar și foarte tradiționalistă. În același timp, e un dar de mulțumire pentru Oviedo și provincia Asturias, care m-au îmbogățit și inspirat”, spune pictorița.

Lucrările Ștefaniei Nistoreanu sunt expuse în Calle del Aguila 1, în fața grădinii Catedralei San Salvador de Oviedo. Expoziția rămâne deschisă până pe 27 mai 2023.

Ce o inspiră pe pictoriță

„În epoca în care toate religiile, științele clasice, mitologia și supozițiile noastre se focalizează și converg, iconografia modernă e cea care ne aduce mai aproape de acea revelație,” spune Ștefania Nistoreanu. De asemenea, pictorița a explicat și cum se inspiră ea atunci când pictează o icoană modernă. „Icoana trezește în om ideea de a ajunge la acest punct, pentru că ea inspiră, influențează și imaginează – prin simboluri, idei și personaje din diverse epoci și culturi – bătălia universală dintre bine și rău, lumină și întuneric, plin și gol, iubire și ură, frică și curaj. Nouă ne rămâne liberul arbitru să hotărâm ce facem mai departe”, a conchis artista.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre