O rochie incredibilă, realizată parcă din macramé-urile bunicilor din România a devenit ultima modă de lux la Paris, anul acesta. Rochia, concepută de Simone Rocha, de la care s-au îmbrăcat deseori Prințesa Kate Middleton și cumnata sa, Meghan Markle, a fost vedeta colecției Haute Couture primăvară / vară 2024, prezentată de Jean Paul Gaultier cu Simone Rocha ca designer invitat.
Simone Rocha, designer irlandez stabilit în Londra, și-a lansat propriul brand în 2010. Acum trei ani, a avut o colaborare cu brandul mainstream H&M, lansând pantaloni de tartan strălucitori, bluze alb-negru și trench-uri supradimensionate, alături de rochii din tulle roz și broderie „anglaise” (n.r. – pânză perforată).
Macramé-urile bunicilor au devenit ultima modă la Paris
Atentă la modelele realizate de bunici, pentru colecția Jean Paul Gaultier Haute Couture pentru primăvara și vara anului 2024, Simone Rocha a optat și pentru macramé-uri. Ea a creat o rochie care pare să înglobeze „lucrurile de mână” ale bunicilor din România, macramé-urile cu care acestea își decorau mobilierul în case. Rochia din macramé a devenit instantaneu virală pe internet, fiind una din piesele de rezistență ale colecției intens aplaudate de critici.
Anunțată încă din luna septembrie ca parte a programului de design cu invitați al lui Jean Paul Gaultier, urmându-le lui Julien Dossena, Haider Ackermann și Olivier Rousteing, Simone Rocha a avut șansa de a-și etala talentul inconfundabil cu resurse haute couture.
Îmbinând estetica ei cu piese istorice ale mărcii Jean Paul Gaultier, colecția a prezentat siluete dramatice îmbrăcate în rochii de bal fără spate, rochii din tulle, corsete și șireturi. Colecția a avut în mod intenționat „semnătura” stilului Simone Rocha, dar și detalii care poartă „marca” inconfundabilă Jean Paul Gaultier, cum ar fi iconicul sutien conic și cămașa marinărească.
Idei pentru fashionistele din România
Rochia din macramé a fost cea mai aplaudată. Cu umerii goi, supradimensionată în jurul coapselor, aceasta a ieșit cu adevărat în evidență, apărând ca dintr-o altă epocă. Bunicile din România cu siguranță au oftat dacă au văzut rochia, pentru că nu s-au gândit că macramé-urile croșetate de ele în tinerețe ar putea fi transformate în așa ceva.
Deopotrivă rochia poate fi o sursă de inspirație pentru româncele care mai au acasă, în sertare, astfel de piese de decor pentru mobilier, din vremea bunicilor, care, de ani buni, nu mai sunt la modă, iar după cum arată Simone Rocha, pot fi convertite într-o rochie de lux.
Sursa foto: Instagram, X, Olx
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook