Simona Ionescu / Redactor Șef

O timișoreancă este a doua cea mai frumoasă femeie din lume în costum de baie. Foto

O timișoreancă este a doua cea mai frumoasă femeie din lume în costum de baie. Foto
Sportiva timișoreană Narcisa Martin este, de miercuri, vicecampioană mondială la Culturism - Bikini Fitness Senioare (164 cm). Ea a obținut medalia de argint la Campionatul Mondial de Fitness IFBB - Japonia 2024, care se desfășoară zilele acestea.

În traducere liberă, locul câștigat pe podium la cea mai importantă competiție mondială a acestui sport înseamnă că Narcisa Martin este a doua cea mai frumoasă femeie din lume în costum de baie. Narcisa Martin a avut nevoie de fix 7 luni pentru a atinge forma perfectă a corpului. A fost greu? Evident. A avut momente în care ar fi vrut să renunțe? Nici măcar unul. A pornit în această cursă asumată și a urcat pe podium.

O timișoreacă este a doua femeie desemnată „cea mai frumoasă din lume în costum de baie”
Narcisa Martin este, de miercuri, vicecampioană mondială la Culturism – Bikini Fitness Senioare (164 cm)

Să devii campion mondial nu este deloc ușor, și asta putem vedea la toți marii campioni care fac să răsune imnul național la finalul competițiilor internaționale și cu care ne mândrim. Pentru o disciplină cum este „Bikini Fitness”, pregătirea înseamnă matematică pură cu două variabile: alimentația și antrenamentul. Și o doză mare de efort în sala de sport.

O timișoreacă este a doua femeie desemnată „cea mai frumoasă din lume în costum de baie”
Narcisa Martin a obținut medalia de argint la Campionatul Mondial de Fitness IFBB – Japonia 2024

Alimentația este calculată la miligram, iar aportul caloric respectă aceeași strictețe, la fel ca și includerea în hrană a macronutrienților necesari, exact cât trebuie și exact când trebuie. Nimic nu e aleator. Ce mănâncă un viitor campion: terci de ovăz, anumite fructe, pește cu orez, piept de pui cu orez, în linii mari. În plus, dozajul variază în funcție de etapa în care se află sportivul pe durata pregătirii, ne-a explicat Narcisa Martin.

Pe de altă parte, antrenamentele pe care le face implică ridicarea de greutăți care fac mulți bărbați invidioși. Și aici totul e calculat, dozat, creșterea dificultății se face etapizat.

Vicecampioană Mondială „Bikini Fitness”

Narcisa Martin are 26 de ani, 164 cm înălțime și un palmares spectaculos. Sportiva face parte din Lotul Național al Federației Române de Culturism și Fitness și este, de anul acesta, și Maestru Emerit al Sportului. O performanță notabilă, având în vedere vârsta ei. Este și singurul sportiv cu un astfel de titlu din Timișoara.

O timișoreacă este a doua femeie desemnată „cea mai frumoasă din lume în costum de baie”

Nu este doar o campioană – să ne amintim că acum doi ani a pus România pe harta fitness-ului mondial, dobândind, după o pauză lungă în această disciplină, primul titlu de Campioană Europeană pentru țara noastră – ci și o creatoare de campioane.

O timișoreacă este a doua femeie desemnată „cea mai frumoasă din lume în costum de baie”
Pentru a ajunge în formă maximă, Narcisa Martin s-a pregătit 7 luni înaintea competiției mondiale

Sportivele antrenate de ea ajung pe podium la competiții naționale și internaționale. Narcisa Martin are în palmares, pe lângă medalia obținută acum în Japonia, cea de Vicecampioană Mondială  un titlu de Campioană Europeană, unul de Vicecampioană Europeană, un altul de Campioană Balcanică Absolută, patru titluri de Campioană Absolută a României. A obținut și un loc 4 la Mondialele de Juniori, în trecut.

Mai amintim că medalia de aur obținută în 2022, când a devenit Campioană Europeană, a ajutat culturismul românesc să bifeze o premieră majoră. A fost pentru prima dată în istoria Federației Române de Culturism și Fitness când România a ocupat locul I pe națiuni.

La 15 ani s-a apucat de fitness: „Voiam să fiu campioană!”

Narcisa este originară din Iași și trăiește de mai mulți ani în Timișoara. Ea s-a apucat de fitness în liceu, după ce, mulți ani, a practicat atletismul. S-a reporfilat în clasa a IX-a, cu un gând precis: „Voiam să ajung campioană”. Astfel, la primul Campionat Național de Fitness la care a participat, în 2016, a devenit campioană națională. Avea 18 ani și, după trei ani de antrenamente, și-a împlinit visul copilăriei. Apoi, bineînțeles, a continuat. A învățat cum să mănânce corespunzător, cum să ridice greutăți din ce în ce mai grele și mai bine.

O timișoreacă este a doua femeie desemnată „cea mai frumoasă din lume în costum de baie”
Pregătirea pentru un astfel de concurs înseamnă rigoare și matematică pură în ceea ce privește alimentația și ridicarea greutăților

Coordonatoare a antrenorilor clubului Smartfit din Timișoara, Narcisa Martin nu a fost singură în Japonia. Eleva ei, Mădălina Stanca, a fost doar la un pas de podium, bifând un rezultat remarcabil pentru prima ei participare la un campionat mondial. Tânăra a câștigat locul IV la Junioare și locul V la Senioare, unde s-a „bătut” cu peste 20 de participante.

Ce este disciplina „Bikini Fitness”

Bikini Fitness este o disciplină introdusă în competițiile internaționale de culturism începând cu anul 2011 și se adresează femeilor care își mențin corpul în cea mai bună formă (prin antrenament și regim alimentar sănătos). Juriul ia în considerare proporțiile corpului, simetria, tonusul muscular, balanța generală și aspectul sănătos.

O timișoreacă este a doua femeie desemnată „cea mai frumoasă din lume în costum de baie”
„Bikini Fitness” este o disciplină sportivă cu 13 ani vechime, care pune accent pe armonia corporală

Este o categorie în care se pune accent foarte mult pe feminitate și frumusețe. O competitoare perfectă trebuie să aibă musculatura bine definită, fără celulită, a mai explicat Narcisa Martin.

Sursa foto: Narcisa Martin / Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri