Simona Ionescu / Redactor Șef

Obiceiul zilnic al lui Victor Ciutacu. A devenit un fel de ritual. Ce probleme are prezentatorul cu alimentația

Obiceiul zilnic al lui Victor Ciutacu. A devenit un fel de ritual. Ce probleme are prezentatorul cu alimentația
Victor Ciutacu s-a decis să ajungă în cea mai bună formă și a luat atitudine. Jurnalistul a făcut primul pas.

Victor Ciutacu s-a apucat temeinic de antrenamentele la sală și, pentru ca totul să fie așa cum scrie la carte, și-a luat și antrenor personal.

Victor Ciutacu vrea un trup perfect și s-a apucat să-l sculpteze. Prezentatorul spune că n-a mai fost la sală de mai bine de trei decenii, iar viața statică și-a spus cuvântul, așa că a fost nevoie să facă ceva pentru imaginea lui. „M-am apucat de sală fiindcă de 30 de ani de zile n-am mai făcut sport nici organizat, nici neorganizat, fiindcă s-au adunat toate în perioada asta. Burta de bere, scările, viața cu precădere statică, pentru că începusem să ruginesc”, a comentat Victor Ciutacu.

@victorciutacu

@Bianca Andreea Chivu @Downtown Fitness #hercule #fitness #forta @sneakerindustry @Sneaker Market Romania #obor

♬ original sound – victorciutacu

„Mă sufla vântul pe stradă”

Celebrul jurnalist recunoaște că în tinerețe n-a fost deloc prieten cu mâncarea și a fost slab, dar odată cu timpul au început să vină și kilogramele în plus. Culmea, el nu s-a îngrășat în pandemia, ci înainte și a fost nevoie să ia măsuri radicale.

„N-am pus kilograme în timpul pandemiei, am pus înainte de pandemie. La mine, ani de zile 70 de kilograme a fost un obiectiv în sus. Când am ajuns la 80 de kilograme m-am speriat. Ani de zile, mai bine de 20, am avut 60 de kilograme. Mă sufla vântul pe stradă”, s-a destăinuit jurnalistul.

La ce nu poate renunța niciodată seara

Din păcate însă, Ciutacu a afirmat că nu se uită la ce mănâncă după ce termină emisiunea, dar nu renunță niciodată la cele două beri mici, care-l relaxează. „Eu ajung la 12 noaptea acasă. Ce alimentație sănătoasă credeți că aș putea să procur și să consum la ora aia? Mănânc ce dă Dumnezeu, ce a gătit nevastă-mea, ce găsesc prin frigider. Din nefericire, consum minimum două beri mici, lucru care nu mă ajută la povestea asta”, a mai declarat Ciutacu.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre