Vali Vijelie nu bea, nu fumează, nu se droghează și nu joacă jocuri de noroc și susține că mereu are de învățat în această viață. N-a fugit niciodată de ce a făcut și știe că are păcate.
„Sunt tot timpul în Rai”
„Am greșit și eu ca orice om și le tot spun prietenilor mei. Raiul și Iadul sunt pe pământ. Contează dimineața când te trezești unde vrei să fii. Eu când mă trezesc încep cu ce e mai greu. Eu sunt tot timpul în Rai, vesel, plin de viață și am învățat că ce nu te omoară, te întărește.
„Mi se spunea procurorul în copilărie”
Provenind dintr-o familie de muzicanți, Vali Vijelie a crescut la bunici, în Giurgiu și porecla care i-a fost pusă în copilărie a fost de procurorul.
„Mama mă trimitea întotdeauna în vacanță de vară, la bunica, la Giurgiu și aveam foarte mulți prieteni. Se mai certau între ei și eu îi chemam și-i întrebam ce s-a întâmplat.
Făceam ordine între ei, căutam să-i împac, să ne fie bine, să ne distrăm. Și atunci spuneau toți: Hai că vine procurorul de la București”, și-a amintit Vijelie.
„Îmi făceam temele zilnic, dar nu mergeam la școală”
Vali recunoaște că nu-i plăcea școala, dar era conștiincios și își făcea zilnic temele, însă ajungea în cu totul altă parte. „Mergeam la film, scoteam telefonul, caietul și sunam colegii să întreb la ce lecție am ajuns. Acasă, mama mă întreba dacă am fost la școală și îi arătam lecția.
La un moment însă, a fost mama la școală și i-au spus profesorii că de câteva zile n-am călcat pe acolo. După ce a venit acasă, mama m-a spus lui tata. Eu nu aveam frică decât de Dumnezeu și de tata. Nu mă bătea, dar vorbele lui dureau foarte tare. și tot ce spunea, așa era.
„Când nu cântam bine, pac, îmi dădea cu ciocănelul peste mână”
Mi-a spus că voi ajunge un vagabond dacă nu-mi văd de școală. În acel moment a văzut un văr de-al meu și a auzit discuția. Și i-a spus tatei să nu se supere, că mă ia la el și mă învață acordeonul.
Când ajungeam acasă, tata se punea la țambal și vroia să-i arăt ce-am învățat. Și când nu cântam bine, pac, îmi dădea cu ciocănelul peste mână”, a mărturisit Vali în podcast-ul Marei Bănică. Cât privește școala, a terminat opt clase, iar „într-a noua, eram tot la nuntă”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook