El este convins că e întruchiparea perfecțiunii și și-a spus, la un moment dat, Regele Arthur din Ceptura. A devenit cunoscut după ce și-a distrus, accidental, casa, în timp ce voia să o transforme în discotecă. Dar asta e doar una din variantele demolării.
Între timp, el și noua lui aleasă, pe care a cunoscut-o în platourile de filmare, s-au apucat de renovări. Iar ca „palatul” să fie modern, cei doi pun tapet. Ieri, Arthur și Dana au vizitat un magazin de bricolaj. „Aici sunt foarte multe lucruri, și găsim tot ce îți place ție”, i-a spus acesta doamnei lui.
Regina a decis: palatul va avea „tron” cu capac alb
Dana din Boteni a primit tapet cu care s-a apucat să înfrumusețeze dormitorul conjugal, acoperind pereții zugrăviți de însuși „regele” Arthur în culoarea galbenă.
Dar marea revelație a fost a regelui. Acesta a găsit capac pentru „tron”. „Așa ceva nu am avut niciodată”, a declarat, uimit, Arthur din Ceptura, când a dat peste un capac de toaletă. A urmat o discuție aprinsă, fiecare voia altă culoare de capac. În final, regele cedează: „îți arăt eu cât de mult te iubesc, și că am suflet mare, renunț la culoarea mea preferată”. „Palatul” va avea tron cu capac alb.
Va mai dura ceva până atunci, dar măcar, în dormitorul regal proaspăt tapetat, există un tablou cu cei doi, frumoși ”ca doi porumbei”.
Regele Arthur e „zilier profesionist”
Numele Arthur i-a venit bărbatului după ce a văzut un film după celebrul personaj și i s-a părut că seamănă cu actorul principal. Acum i se adresează Danei cu „regina mea” și, după ce i-a dat indicații despre cum se pune tapetul, s-a apucat să construiască un grup sanitar pentru „palat”. Vedeți bine, locuința nu avea această dependință până acum.
Despre Excalibur, nu poate fi vorba în cazul lui Arhur din Ceptura. Dar mai mereu, în loc de Excalibur, are în mână o sticlă de cola. Bea, dacă visteria îi permite, câte 5 – 6 sticle mari pe zi.
„Pensia Ramonei este de 375 lei. Eu muncesc cu ziua, sunt zilier profesionist, dar nu pot să mă mai duc acum, cu pandemia asta. Fac câte 50 lei pe zi. Așa se plătește la noi, la Ceptura, ziua de muncă. O mai iau și pe Ramona cu mine, să mă ajute, când e foarte aglomerat cu vița de vie. Atunci nu pot să scot 1-2 hectare singur așa că o iau și pe Ramona.
Muncesc de luni până sâmbătă când e vremea bună. Gândiți-vă că ăsta are 8 hectare de vie. Cam 10 milioane pe lună fac (1.000 lei)”, a povestit Arthur de la Ceptura pe canalul de Youtube Răzvan Anghelescu – Vax Populi, în luna mai. Ramona era fosta iubită, o persoană cu dizabilități, care a ieșit din viața bărbatului, după ce acesta s-a îndrăgostit de actuala „regină”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook