Simona Ionescu / Redactor Șef

Elegant și stilat, dar doar în negru îmbrăcat. Așa îl știe toată lumea pe Silviu Prigoană negru Prigoană. Dar nu s-a știut până acum motivul. Adriana Bahmuțeanu a lămurit totul.

„Fusese criticat de criticii de modă care apăreau la televizor și prin reviste că se îmbracă fără stil. Și atunci a preferat să poarte numai negru, ca să nu mai intre în vizorul acestor comentatori. Atunci era o modă: să apară și să comenteze ținutele VIP-urilor. El era atunci în politică și a zis: Domne, mă îmbrac numai în negru și n-o să aibă ăștia ce să mai zică”, a explicat Adriana Bahmuțeanu.

Crama cu lăutari

Dacă în perioada în care Adriana locuia cu Silviu Prigoană, mesele de fiecare seară se rezumau la discuții de afaceri, după ce aceasta a plecat, situația s-a schimbat. „După ce am plecat eu, își făcuse o cramă acolo și aduce și lăutari. (…) Asta îi plăcea lui, să stea în casă și i se părea că la restaurant este urmărit. Că toată lumea stă cu ochii pe el și nu poate vorbi liber. (…) Și când avea o chestie de discutat între patru ochi, se retrăgea în birou cu invitatul respectiv”, a spus vedeta.

Gelozia lui Prigoană

silviu prigoana adriana bahmuteanu
Adriana recunoaște că Prigoană era gelos pe ea

Deși se certau și se împăcau pe bandă rulantă, Adriana spune că Silviu Prigoană era gelos. „Da, era, dar nu numai asta. Nu m-a susținut cu nimic în carieră, din contră. N-a dorit niciodată ca eu să lucrez, s-a opus cu tot ce a putut el să se opună. Dacă n-aș fi lucrat și n-aș fi avut pâinea și cuțitul în mână, cum zice mama, acum eram o terminată.

Pentru că sunt foarte multe femei care renunță la job-urile lor, în ideea că l-au prins pe Dumnezeu de un picior, că s-au căsătorit cu o persoană potentă financiar și ajung în mizerie, să-și plângă singură soarta și să nu se mai poată redresa”, a explicat bruneta.

„Am avut regrete că nu am spus da unor avansuri”

Deși a fost curtată de mulți bărbați din lumea politică, Adriana Bahmuțeanu n-a dat curs avansurilor, dar au fost momente când a regretat acest lucru. „Aș fi avut partide mai bune, între ghilimele, relații cu niște oameni echilibrați. (…) Am niște principii mai conservatoare. Nu mi se pare ok să te combini cu fostul prietenei, să-ți împarți soțul, să-ți înșeli soțul. Eu nu l-am înșelat cât am fost cu el.

Când n-am mai fost, e treaba mea. Telefonul era pe masă, putea să sune oricine, nu m-am ferit. Nu-l minți pe el, te minți pe tine. femeile care înșeală sunt nefericite în relațiile lor, sunt nevalidate, nu sunt apreciate și iubite. Și bărbații la fel, pentru că ei caută de fapt iubirea mamei, pe care nu au avut-o în copilărie”, a precizat Adriana.

Silviu Prigoană negru era semnul său de marcă. Povestea lui Silviu Prigoană negru începe în perioada politicii, când criticii de modă îl atacau constant. Acesta a decis să adopte Silviu Prigoană negru ca strategie de apărare, evitând astfel comentariile acerbe ale jurnaliștilor despre ținutele sale. Această alegere elegantă i-a devenit identitatea stilistică timp de decenii, transformând haina neagră în simbolul său personal de distinc. Regina întunericului merge la întâlniri însoțită de spiritul lui Silviu Prigoană. Gabriela Lucuțar a povestit cum și-a prevestit moartea afaceristul.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre