Povestea de dragoste uitată dintre Damian Drăghici și Anastasia Soare. „Regina sprâncenelor” primise și nume de alint
Damian Drăghici a căutat mereu emoțiile autentice, pe care le-a exprimat prin muzica sa. Tocmai de aceea, ultimul său proiect, alături de chitaristul Sorin Romanescu, se cheamă „Atlasul Emoțiilor”, un album conceput ca o pledoarie pentru autenticitatea trăirilor umane, într-o eră în care oamenii se îndreaptă tot mai mult către inteligența artificială.
Realizat la Comarnic, în doar zece ore, albumul conține zece piese de câte zece minute, fiecare inspirată dintr-o emoție distinctă. Drăghici și Romanescu folosesc naiul și chitara pentru a reda sensibilitatea și profunzimea stărilor sufletești, într-un dialog sonor între tradiție și modernitate.
Dincolo de talentul său artistic și de această nouă etapă creativă, viața lui Damian Drăghici a fost mereu o poveste despre căutare, pasiune și renaștere. Născut într-o familie de lăutari, a părăsit România la 18 ani, traversând granițele Europei pentru a-și construi un destin muzical pe cont propriu.

După ce a obținut o bursă la prestigiosul Berklee College of Music din Boston, a devenit unul dintre cei mai apreciați naişti ai lumii. În Statele Unite, Damian a împărțit scena cu nume uriașe — James Brown, Joe Cocker, Shaggy, Cyndi Lauper, Zucchero sau The Pointer Sisters — în cadrul turneului internațional Night of the Proms, confirmându-și statutul de artist global.
Tot în acea perioadă, în 2005, la Los Angeles, avea să trăiască una dintre cele mai intense povești de dragoste din viața sa — cu nimeni alta decât Anastasia Soare, celebra „regină a sprâncenelor”, cea care cucerise Hollywoodul prin viziunea ei estetică.
Cei doi s-au cunoscut la o serată caritabilă, iar atracția a fost instantanee.

„Ne-am văzut la un party și am avut din prima o mare atracție unul față de celălalt. Eu eram singur, ea singură, așa că nu a fost foarte greu… Amândoi suntem pe aceeași undă și ne completăm reciproc”, povestea Damian, la scurt timp după începutul relației.
În rarele momente în care au vorbit despre relația lor de la vremea respectivă, se simțea iubirea și chimia dintre ei. În 2006, când s-au aflat amândoi în România pentru a-și pregăti un nou proiect muzical și pentru a participa la o petrecere dedicată Nadiei Comăneci, Damian Drăghici și Anastasia Soare, pe care artistul o alinta „Sia”, au vorbit despre relația lor.
Pe atunci, artistul îi dăruise Anastasiei o melodie compusă special pentru ea — In Another Lifetime — pe care i-a oferit-o lui Marc Anthony spre interpretare.
„M-a cucerit din prima clipă cu spontaneitatea lui, cu felul lui de a povesti și a se manifesta. Înainte să-l cunosc nu-i ascultasem niciun album, iar acum mi-a dedicat chiar o melodie”, spunea „Regina sprâncenelor”.
Cei doi visau la un viitor împreună, dar, așa cum spunea Damian, „cu mine oricum nu se știe niciodată, pentru că mă pot hotărî într-o clipă să o iau de mână și să o duc în fața ofițerului de stare civilă”.
@m.b.a.i.19.12.2022 In relatiile anterioare, Damian Draghici nu a stiut ce inseamna iubirea pana la Anastasia Soare. #viral #viralvideo #foryou #foryoupage #viraltiktok #damiandraghici #love #iubire ♬ sunet original – M.B.A.I-❤️
În cele din urmă, destinul i-a despărțit. El s-a întors definitiv în țară pentru a continua proiectele sale muzicale, iar ea și-a urmat cariera de succes în Statele Unite. Ani mai târziu, Damian mărturisea într-un interviu cu Denise Rifai că a iubit-o mult pe Anastasia Soare, dar că ambii erau prea prinși în carierele lor, ceea ce a făcut imposibilă continuarea relației.
Astăzi, Damian Drăghici transmite prin muzică emoții adevărate și se simte împăcat cu sine. Povestea lui cu Anastasia Soare rămâne o amintire frumoasă — o iubire intensă, de care își amintește cu drag prin melodiile sale.
Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!
Eliza Gavrilescu s-a alăturat echipei editoriale Rețete şi Vedete în 2024, aducând cu ea peste un deceniu de experiență în presă. A colaborat și cu site-urile evz.ro și infoactual.ro. De-a lungul carierei, Eliza s-a remarcat prin modul echilibrat în care abordează subiectele, dar și prin seriozitatea și respectul față de public. Profesionalismul și atenția ei pentru corectitudinea informației se regăsesc constant în materialele pe care le semnează.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook