După un an repaus, acum a luat decizia cu adevărat: își va continua studiile. Deși prințesa știa deja sigur că vrea să urmeze studii universitare, direcția în care urma sa se îndrepte a rămas necunoscută mult timp. Dar acum prințesa a luat cu adevărat decizia.
Ce a făcut Prințesa Amalia în anul ei sabatic
Cu o carieră școlară de succes în care a sărit peste o clasă în școala elementară, a absolvit liceul cu brio și a ales să studieze chineza, suplimentar din pasiune, Prințesa Amalia s-a dovedit a fi o elevă strălucitoare, scrie Harpers Bazaar. Universitatea părea următorul pas logic, dar înainte de a începe aici, Amalia a decis să facă un an de repaus.
Când Amalia a fost întrebată, de Ziua Regelui din 2021, cum ar dori să-și organizeze anul sabatic, prințesa a răspuns: „Călătoresc puțin, descopăr lumea și fac lucruri pe care s-ar putea să nu le mai pot face peste douăzeci de ani”.
Acum că a făcut asta, este timpul pentru următorul pas: studiile universitare.
Prințesa Amalia urmează să studieze
Spre deosebire de tatăl ei, regele Willem-Alexander, și de bunica, Prințesa Beatrix, Prințesa Amalia nu optează pentru orașul Leiden, ci pentru Amsterdam. Ea va urma studiile de licență în Politică, Psihologie, Drept și Economie (PPLE) la Universitatea din Amsterdam. Pentru admiterea la aceste studii, prințesa a trebuit să treacă printr-o procedură de înscriere și selecție, la care a lucrat în ultimul an. Și cu succes, desigur, pentru că în septembrie Amalia va începe deja primele cursuri la Universitate, mai arată sursa citată.
Ca orice student, și Prințesa Amalia visează să se mute singură, într-o cameră. De acum înainte va rămâne la Amsterdam cu niște colegi de studiu și va schimba Palatul Huis ten Bosch din Haga cu o cameră la un cămin de studenți în capitala țării. Deocamdată nu se știe dacă se va înscrie și ea într-o asociație studențească, dar este posibil. Tatăl ei a făcut-o în timpul studenției sale și s-a alăturat asociației studențești din Leiden “Minerva” în timp ce era student la istorie.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook