Prințesa nu a acordat interviuri după episodul ei depresiv ce a urmat șederii, timp de aproape un an în Africa de Sud, loc unde a avut de înfruntat și o complicație medicală infecțioasă. Așa cum vă amintiți, la întoarcerea la palat, a plecat imediat într-o clinică de recuperarea, unde a rămas mai multe luni, presa străină aflând în cele din urmă că aceasta suferea de depresie. În ultima perioadă, fosta înotătoare a avut mai multe apariții publice, alături de soțul ei, prințul Albert de Monaco.
Recent, prințesa Charlene și prințul Albert de Monaco au apărut în public cu copiii lor pentru prima dată de când palatul princiar a fost forțat să nege noi zvonuri legate de faptul că mariajul cuplului suveran ar fi pe punctul de a se sfârși. Familia princiară și-a făcut apariția alături de gemenii lor de opt ani, Jacques și Gabriella, la un meci din cadrul Turneului de Rugby Sainte Devote.
View this post on Instagram
În vârstă de 45 de ani, fosta înotătoare olimpică a îmbrăcat un top alb și pantaloni albi, peste care a purtat un blazer bleumarin brodat cu logo-ul clubului de rugby din Monaco. Ea a optat pentru un ruj roșu și o pereche de ochelari de soare translucizi. În ceea ce-l privește, Prințul Albert, în vârstă de 65 de ani, a ales să se asorteze cu Charlene și a îmbrăcat același gen de blazer ca soția sa.
Apariția vine după ce presa ranceză a scris că Prințesa Charlene și Prințul Albert sunt în plin proces de divorț – ceea ce palatul princiar a negat imediat cu fermitate.
Ce transmit hainele prințesei Charlene de Monaco
Prințesa Charlene de Monaco a lăsat deoparte hainele colorate în aparițiile publice de după externarea din clinica elvețiană unde a stat din toamna anului 2021. Un psiholog specializat în cromatică a „tradus” decizia prințesei de a se arăta public în haine terne. Psihologul Lee Chambers, a declarat pentru FEMAIL că decizia lui Charlene de a se distanța de culorile vibrante în ultima vreme ar putea fi pentru a o ajuta să se simtă mai „ancorată și mai așezată” în timp ce „își caută echilibrul”.
Lee a declarat: „Purtarea unor culori mai închise, mute, mai ales pentru cineva care este cunoscut pentru o garderobă vibrantă și expresivă, este de obicei un semn că este în căutarea stabilității și a siguranței și că în prezent navighează într-o perioadă dificilă din viața sa.
Aceste culori stinse ne pot face să ne simțim mai așezați, promovând o energie mai odihnitoare care poate fi benefică atunci când căutăm să ne vindecăm sau să găsim pace și seninătate atunci când ne confruntăm cu adversități. Prin purtarea acestor tonuri, comunicăm, de asemenea, lumii din jurul nostru că luăm lucrurile mai încet și avem nevoie de spațiu pentru a respira și, având în vedere că aceste culori sunt simbolul încrederii și al controlului, transmite că ea lucrează în prezent pentru a ajunge acolo unde vrea să fie.
Și, având în vedere că atât griul, cât și albastrul și albastrul marin sunt aliniate la neutralitate și echilibru, cu siguranță se poate spune că ea este în prezent în căutarea echilibrului în acest moment al vieții sale”, a arătat psihologul Lee Chambers. Amintim că într-una dintre ultimele sale apariții publice înainte de lunga sa absență de la Monaco, prințesa Charlene a purtat un ansamblu strălucitor, cu modele, pe 16 decembrie 2020.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook