Prințul Harry a apelat la un medium ca să vorbească cu mama sa. Prințesa Diana, „dependentă de ghicitori nebuni”

Biograful Andrew Morton, a susținut în cartea „Diana: Her True Story” că prințesa inimilor era „extrem de receptivă” la tot ce însemna lumea spirituală. Pe de altă parte, fostul ei bodyguard, Ken Wharfe, o numea „dependentă de ghicitori nebuni”.
În momentele de criză personală, marcate de destrămarea căsniciei cu prințul Charles și de presiunile vieții publice, prințesa Diana, una dintre cele mai iubite figuri ale lumii, a găsit sprijin în practici oculte, de la astrologie, tarot sau ședințe de spiritism.
„Când a început să exploreze lumea spirituală, Diana era extrem de receptivă, poate chiar prea receptivă, la credință. Era atât de dezorientată în propria viață, încât se agăța de orice previziune, așa cum un om care se îneacă se agață de orice rest plutitor”, a mărturisit biograful Andrew Morton în cartea „Diana Her True Story”.
Deși pare greu de crezut, dar printre cei care au încurajat-o să meargă pe această cale sunt chiar prințul Andrew și Sarah, ducesa de York.
În 1986, destrămarea mariajului cu prințul Charles au făcut-o pe Diana să ajungă la astrologul Penny Thornton.
„Voiam doar să știu dacă există lumină la capătul tunelului”, i-a cerut aceasta specialistului. Un fost oficial al Palatului Buckingham, citat de biografa Sally Bedell Smith, a descris aceste incursiuni ca un „strigăt de ajutor”, prințesa având nevoie să fie ghidată într-o perioadă de instabilitate emoțională.
În timp, Diana a ajuns și la alți ghizi spirituali și terapeuți neconvenționali, printre care mediumul Betty Palko, naturopatul Roderick Lane, celebra clarvăzătoare Sally Morgan.
De asemenea, prințesa inimilor a ajuns și la astrologul Debbie Frank, clarvăzătoarea Vasso Kortesis, mediumul Rita Rogers, dar și la Jack Temple, cunoscut ca specialist în pendul. Consultațiile cu acești oameni au fost o constantă în viața Dianei, dar pe măsură ce și-a redobândit încrederea, a privit aceste practici ca pe niște instrumente de autocunoaștere.
Distrus după moartea mamei sale, prințul Harry a apelat la un moment dat la lumea ocultă, pentru că simțea nevoia să fie cât mai aproape de iubita lui mamă. Prințul a povestit la un moment dat că a cerut ajutorul unei femei care vorbea cu cei trecuți în lumea drepților.
„Mama ta spune că tu trăiești viața pe care ea nu a putut să o trăiască. Trăiești viața pe care și-o dorea pentru tine”, susține Harry că a fost mesajul transmis de specialist.
Cuvintele acestea au fost ca un balsam pentru fiul cel mic al regelui Charles. Ken Wharfe, fostul bodyguard al Dianei, a descris fascinația Dianei pentru ocult ca o „dependență de ghicitori nebuni,” dar pentru Harry, aceste practici au fost o modalitate de a menține legătura cu mama sa, care a pierdut lupta cu viața la doar 36 de ani.
Citiți și:
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook