Prințul Louis este cel mai mic dintre cei trei copii ai ducilor de Cambridge. Acesta s-a născut pe 23 aprilie 2018 și a fost botezat pe 9 iulie 2018 la Capela Regală de pe domeniul Palatului St. James din Londra. Acesta a fost creștinat de Arhiepiscopul de Canterbury, cel care i-a cununat pe Prințul Harry și Meghan Markle.
Recent, a ieșit la iveală faptul că Prințul William și Kate Middleton se pregătesc pentru al patrulea copil și, potrivit surselor apropiate, își mai doresc încă o fetiță. „Să aibă patru copii a fost întotdeauna o parte din planul lui Kate. A amânat ideea în momentul în care a apărut pandemia de coronavirus, dar acum, când există un vaccin, există o lumină la capătul tunelului. Se simte pregătită să încerce din nou.”, a dezvăluit o sursă pentru Us Weekly.
Prințul Louis e băiat mare. A început creșa
Strănepotul reginei Elisabeta a împlinit 3 ani astăzi, iar miercuri a început creșa. Mama lui, Kate Middleton, a fost tare mândră în prima zi de creșă a micuțului. La trei ani, prințul Louis s-a îmbrăcat frumos și a pornit la drum spre creșa Willcocks, dar nu oricum ci pe bicicletă. Îmbrăcat în pantaloni scurți, cămașă în dungi cu guler și un pulover deasupra, micul prinț a pornit la drum alături de mama sa.
Kate l-a fotografiat pe micuț și a surprins un zâmbet larg pe fața lui. Pesemne că prințișorul se bucură să înceapă școala și să aibă activități specifice. Louis mai are doi frați, pe prințul George, în vârstă de 7 ani și prințesa Charlotte în vârstă de 5 ani.
Prima apariție pe covorul roșu a celor trei copii pe care îi au Prințul William și Kate Middleton a avut loc în luna decembrie 2020 în Londra. Cei cinci au fost prezenți la The Palladium din Londra pentru a urmări un spectacol britanic tradițional de pantomimă, organizat ca semn de mulțumire față de persoanele și organizațiile din Londra care au lucrat în prima linie în timpul pandemiei de coronavirus.
Foto: Instagram
Prima Doamnă, Jill Biden face pe mama grijulie: „Nu doare, promit”
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook