Simona Ionescu / Redactor Șef

Procesul momentului. Toată lumea stă cu ochii pe Gwyneth Paltrow care oferă o adevărată lecție

Procesul momentului. Toată lumea stă cu ochii pe Gwyneth Paltrow care oferă o adevărată lecție
Cunoscuta actriță Gwineth Paltrow își petrece ultimele zile în sala de judecată, ea fiind parte a unui proces în care este acuzată că ar fi rănit, la schi, un bărbat în vârstă. Acesta îi cere daune substanțiale. Însă vedeta oferă o adevărată lecție.

Bărbatul, Terry Sanderson, un optometrist pensionat în vârstă de 76 de ani, a acuzat-o pe Paltrow că s-a izbit de el și i-a provocat răni grave în timp ce amândoi schiau pe un munte din Utah, în februarie 2016.

În documentele judiciare depuse inițial de Sanderson și obținute de CNN în 2019, Sanderson a declarat că, în timp ce schia la Deer Valley Resort, celebra actriță ar fi „schiat necontrolat… lovindu-l puternic, lăsându-l inconștient și provocându-i o leziune cerebrală, precum și patru coaste rupte și alte leziuni grave”.

Gwyneth Paltrow a intentat și ea proces denunțătorului său

Mai mult, victima a susținut că atât actrița Gwyneth Paltrow, cât și instructorul ei de schi ar fi plecat pe schiuri după incident, fără a-i acorda primul ajutor și fără a solicita sprijinul personalului medical. Bărbatul cere daune de 300.000 de dolari după ce, inițial, a cerut 3,1 milioane. Gwineth Paltrow a intentat și ea un proces împotriva lui Sanderson, susținând că, de fapt, acesta a intrat cu schiurile în ea, în timpul coliziunii în care acesta s-a rănit.

Actrița a intentat și ea proces denunțătorului. Cere daune de 1 dolar

Paltrow susține că „se bucura schiind alături de familia ei în vacanță în Utah, când reclamantul – care se afla în amonte față de ea – a intrat în spatele ei”. Ea a suferit o „lovitură în tot corpul”. Gwineth Paltrow a fost supărată pe reclamant și i-a spus-o chiar acolo, imediat după coliziune, se mai arată în documentele depuse de actriță. „Am fost supărată pe reclamant. Reclamantul și-a cerut scuze. Am fost zdruncinată și supărată și am renunțat la schi pe ziua respectivă, chiar dacă era încă dimineață”, a mai declarat vedeta.

În procesul intentat în contrapartidă de actriță, ea îi cere denunțătorului daune morale de 1 dolar. Totodată, avocatul acuzatorului a subliniat că Paltrow nu cere, de fapt, doar un dolar, ci un dolar plus cheltuieli de judecată – iar avocații ei sunt unii dintre cei mai scumpi de pe piață. Dacă bărbatul va pierde, va avea de plătit o avere pentru onorariile echipei juridice ale divei de la Hollywood.

Gwyneth Paltrow, lecție de modă în sala de judecată

Aparițiile în proces ale celebrei actrițe sunt așteptate în fiecare zi. Vedeta oferă o adevărată lecție de modă și stil, mizând pe noile tendințe minimaliste ale luxului. Garderoba ei surprinde cu adevărat starea de spirit haute-minimalistă a toamnei anului 2023, scrie Elle.com.

Lecție de modă în sala de judecată cu Gwyneth Paltrow

Tendințele au fost deja prezentate: luxul ascuns, neostentiv a dominat prezentările de modă, și acum, vedem, inclusiv aparițiile la proces ale lui Gwyneth Paltrow. Fiecare zi de proces e o lecție de stil. Iar urmăritorii evenimentului văd estetica în acțiune asupra unei profesioniste de lungă durată a minimalismului, Gwyneth Paltrow.

Creatorii de meme și cei din industria modei de pretutindeni trebuie să mulțumească autorităților că evenimentele din sala de judecată sunt televizate, pentru că Paltrow ține o clasă de master în stilul pe care Max Berlinger, celebrul jurnalist care semnează în New York Times l-a numit „Low Key Rich Bitch” (n.r. „cățea” bogată discretă).

Hidratarea e mereu importantă

Un pulover cu gât alb perfect și un caiet Smythson. Plete blonde lăsate libere și aparent nearanjate. Bijuterii din aur neostentative, un tote în nuanțe de bulion de oase și un blazer gri subțire accesorizat cu o sticlă mare vedre, pentru că hidratarea e importantă chiar și la proces. Paltrow nu a ratat să poarte culoarea ei puternică, verde, într-o haină măslinie, evocând asocieri cu moda anilor ’90.

Gwyneth Paltrow mizează pe culoarea ei favorită: verde oliv

Fashionista și-a asumat creditele de modă, care includ mărci de lux liniștit precum Celine, The Row și, desigur, propria ei marcă, G. Label. Dar aspectul ei în sala de judecată este mai puțin despre branding și dovedește o oarecare reținere în a-și arăta clasa socială din care provine, de altfel, un teritoriu pe care Paltrow l-a cultivat de zeci de ani. Gwyneth Paltrow nu epatează și chiar a susținut, în timpul procesului, că inclusiv costumul ei de schi e o piesă pe care o folosește de ani de zile, nicidecum ultima apariție la modă.

Mesajul lui Gwyneth Paltrow e simplu și la obiect: într-o eră a luxului diluat, există o fascinație față de ideea unui stil înnăscut pe care nu-l poți cumpăra. Iar ea este întruchiparea acestui stil, îl are în genetică.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre