De când a anunțat divorțul, Raluca Bădulescu a început să dea tot mai multe detalii despre viața personală.
Raluca Bădulescu dă totul din casă. Sub nici o formă nu suportă să facă aceste lucruri
Când vine vorba de gospodărie, Raluca Bădulescu face un pas înapoi. Vedeta spune că nu suportă să gătească, să spele vasele și, cu atât mai mult, să facă și curat în casă. Așa că a angajat o doamnă care să o scape de toate aceste sarcini. Pe de altă parte însă, vedeta susține că la nevoie își poate pune și șorțul și le dă asigurări tuturor că unghiile lungi nu o vor încurca.
„Eu îmi pun astfel de unghii de mai bine de 19 ani, dacă aș renunța la ele e ca și cum nu aș mai avea degete”
„Nu spăl vase, nu fac curățenie, nu gătesc. Am angajat o femeie care ne ajută, dar, dacă ar fi nevoie să fac toate aceste activități, să știți că aș reuși să le duc la îndeplinire destul ușor, chiar și cu aceste unghii.
Eu îmi pun astfel de unghii de mai bine de 19 ani, dacă aș renunța la ele e ca și cum nu aș mai avea degete.” a declarat Raluca Bădulescu pentru Impact.
Dulciurile sunt pasiunea ei
Cât privește meniul vedetei, Raluca susține că mănâncă pe unde apucă și ce nimerește în acel moment, dar cu moderație, însă nu se poate lipsi de dulciuri. „Nu gătesc, așa că…Mănânc pe unde apuc. Mă feresc să mănânc, dar nici nu știu să gătesc. De aceea am slăbit…Nu există mese, am ajuns la 47 de kilograme.
Ciupesc de ici, de colo, unde prind o bucată de pâine, am mâncat-o, unde prind o bucată de ciocolată, am mâncat-o. Mănânc dulciuri multe, ele sunt pasiunea mea”, s-a destăinuit vedeta. Chiar dacă a anunțat divorțul de soțul său, ea afirmă că cei doi se iubesc, însă totul e prea complicat în acest moment.
„Florin îmi este aproape și știu că îmi va fi aproape toată viața. Eu îl iubesc ca pe ochii din cap. Și el pe mine. Dar este o situație complicată. (…) Aș vrea ca lumea să știe aceste lucruri… Florin este dragostea vieții mele”, a spus ea cu puțin timp în urmă.
Sursă foto: instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook