A stat o perioadă departe de lumea showbizz-ului, preferând să fie cât mai aproape de copii și familie. Dar iubirea pentru muzică i-o poate lua nimeni, așa că a revenit cu forțe proaspete.
Se apropie 8 martie, iar Sanda Ladoși face parte din categoria doamnelor care nu se gândesc la cine romantice, flori și cadouri. Pentru că e mult mai practică și consideră că are lucruri mult mai importante de făcut. De altfel, vedeta nu face mare tam-tam nici când își aniversează ziua și a mărturisit că a făcut acest lucru doar de două ori în viață, când a împlinit 14 ani și 18 ani.
„Așa i-am învățat și pe copii. Fiul meu, de vreo 4-5 ani în afară de tort nu vrea nimic”
Nu fac capăt de țară din niciun eveniment, nici de ziua mea, nici de a copiilor. Ne comportăm normal. Pentru ce? Nu mă interesează. Și așa i-am învățat și pe copii. Fiul meu, de vreo patru-cinci ani în afară de tort nu vrea nimic. Ioana ar fi pe zona asta mai exhibiționistă, dar o ponderez.
Ea își mai dorește, fiind mai extrovertită. Au 14 și 16 ani, trebuie să mai crească. Eu am avut doar două zile de naștere, la 14 și la 18 ani. La 14 ani cu un grup de prieteni, la bunica, mama nici nu-și amintește de această aniversare. Nici acum nu sărbătoresc.
„Anul ăsta am fost la film cu prietena mea”
Eu m-am născut pe 2 ianuarie, iar lumea e obosită, nu a ieșit din beție. Și când auzeau de ziua mea, li se făcea rău… așa că mi-am zis, nu mai fac niciodată nimic. Anul ăsta am fost la film cu prietena mea. Doar atât! I-am zis și fetei mele… De data asta îmi dă ea mie liber, m-a trimis la plimbare de acasă, de ziua ei.
S-a întors roata. Dar nu m-am supărat. I-am spus că următoarea petrecere va fi la 18 ani. Cu ieșitul afară nu-s de acord, până la 18 ani cu clubăreala. De mici le-am tot zis, ca să se obișnuiască cu ideea că până la majorat eu răspund de ei, să nu vină cu pretenți”, s-a destăinuit artista pentru Cancan.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook