Simona Ionescu / Redactor Șef

Selena Gomez, amenințată. Agenții de securitate aproape că nu mai fac față

Selena Gomez, amenințată. Agenții de securitate aproape că nu mai fac față
Casa Selenei Gomez din Los Angeles a fost atacată din nou, la doar câteva săptămâni după ce un bărbat a incendiat o saltea pe care era scris numele ei în fața aceleiași proprietăți.

Cei responsabili cu securitatea  imobilului au reușit să-l prindă pe bărbat în flagrant în jurul orei 1 dimineața, a informat TMZ. Potrivit Daily Mail, Gomez nu se afla la reședință în acel moment și au fost chemați polițiștii, iar intrusul a fost ulterior dus în fața unui judecător.

Intruziunea vine la scurt timp după ce un alt suspect ar fi incendiat o saltea în afara aceleiași proprietăți, după ce a scris numele vedetei ,cu ceea ce părea a fi sânge, înainte de a-i da foc. Agresorul a fost, de asemenea, luat în custodie de forțele de ordine ale Departamentului de Poliție din Los Angeles. Din fericire, Selena Gomez nu a fost nici în acel moment în incintă.

Selena Gomez a ajuns la Paris

Între timp, fosta vedetă Disney se află în Franța, unde își promovează linia de produse cosmetice. Cu doar două zile înainte de incidentul în care un bărbat necunoscut i-a pătruns în casă, echipa actriței a  postat pe Instagram câteva fotografii cu ea, din Paris. Selena Gomez a purtat o ținută în carouri alb-negru, formată dintr-un crop top cu mâneci scurte și fustă mini cu volane.

Selena și-a dezvăluit un pic din abdomenul plat, iar textul postării a fost : „Bonjour din Franța”. Era toată un zâmbet cu părul ei brunet coafat într-o parte, cu șuvițele ascunse în spatele urechilor. Într-o altă postare, pe TikTok, ea apare într-un studio de înregistrări, deși clipul nu conține nici un sunet.

Cea mai recentă lansare majoră a ei a fost anul trecut EP-ul în limba spaniolă Revelación. Chiar dacă rețelele ei sociale sunt alimentate în permanență, vedeta e cunoscută că de ani de zile nu intră personal pe ele. Ea a renunțat să acceseze internetul, pentru a se feri de fake news, troli și alte neajunsuri.

Vedeta face terapie în urma agresiunilor avute pe rețelel sociale

Recent, Selena Gomez a vorbit despre dezaprobarea absurdă pe care o întâmpină în rețelele sociale, despre care susține că a început în 2015, atunci când a apărut pentru coperta albumului ei: Revival. Ea insistă să se arate pe aceste rețele exact așa cum este, fără „îmbunătățiri”. Situația a scăpat de sub control și a decis să înceapă să meargă la terapie pentru a avea grijă de bunăstarea ei psihică.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre