Soacra prințului Harry iese din conul de umbră și face anturaj cu lumea bună de la Hollywood. Mama lui Meghan Markle a început să fie invitată la evenimente cu vedete din prima linie. Recent, Doria Ragland a avut o întâlnire cu Kim Kardashian și Kris Jenner la gala din Los Angeles. Ținând cont că femeile Kardashian sunt urmate în orice activitate a lor de echipa de filmare, pentru a sigura imagini reality show-ului omonim, e de așteptat ca într-un viitor episod să o vedem și pe soacra prințului Harry.
Cu ce se ocupă soacra prințului Harry
Mama lui Meghan Markle, Doria Ragland are 66 de ani și s-a născut în Cleveland, Ohio. Părinții ei au fost o asistentă și un comerciant de antichități în târguri.
Mama lui Meghan Markle a absolvit liceul Fairfax. Nu s-a dus la facultate ci s-a angajat make-up artist pe platourile de filmare ale serialului TV General Hospital. Acolo l-a cunoscut pe tatăl fiicei sale celebre, Thomas Markle. El lucra ca tehnician de lumini. Cuplul s-a căsătorit în 1979, în California, iar doi ani mai târziu a venit pe lume actuala ducesă de Sussex. Când Meghan avea doar 7 ani, părinții s-au despărțit, iar Meghan Markle a rămas cu mama sa.
De atunci, femeia s-a dedicat creșterii fiicei sale și și-a schimbat cariera. Doria Regland a lucrat o vreme la Clinica de Servicii de Sănătate Mentală Didi Hirsch. În 2018 însă, a decis să se reprofileze și a devenit instructor de yoga. „Mama este instructor de yoga, dar este implicată și în servicii sociale, de asemenea. Lucrează în special cu membri din comunitatea geriatrică”, spunea Meghan Markle, pentru Glamour, în 2017. Când au venit pe lume nepoțeii ei regali, Doria Regland s-a alăturat fiicei sale, atât cât a fost nevoie, ca să o ajute cu aceștia.
Soacra prințului Harry, anturaj cu milionarii de la Hollywood
Soacra prințului Harry a fost mereu discretă, dar se pare că acest lucru urmează să se schimbe. Ea a început să onoreze invitațiile mondene lansate odată cu statutul ei de soacră regală. Kim Kardashian și Kris Jenner au fost văzute petrecând cu mama lui Meghan Markle, Doria Ragland, la o gală caritabilă plină de vedete din Los Angeles, în weekend.
În timpul celei de-a cincea serate anuale a This Is About Humanity, sâmbătă, cele trei păreau să fie bine dispuse în timp ce pozau împreună. Ducesa de Sussex și soțul ei, Prințul Harry, nu au fost prezenți.
Ragland a radiat însă într-o rochie de vară, înflorată, completată cu pantofi cu toc de culoare camel, în timp ce Jenner, în vârstă de 67 de ani, a arătat la fel de șic într-un ansamblu complet alb și o geantă Chanel. La eveniment, Doria Regland s-a întâlnit cu Eva Longoria, Jordana Brewster, Jeff Bezos și Lauren Sanchez, notează Page Six. This Is About Humanity își propune să ajute familiile separate și reunite la granița cu SUA, oferind resurse precum servicii juridice și controale de sănătate mintală pentru migranți.
În ceea ce o privește pe mama lui Meghan Markle, aceasta e gata să își susțină fiica ce dorește să revină, se pare, pe platourile de filmare, drept pentru care a fost în discuții cu unii regizori și producători de renume. „Deși i-ar plăcea să obțină un nou rol la televiziune, Meghan își dorește cu adevărat un rol dramatic de film, a declarat o sursă pentru revista Life & Style Magazine săptămâna trecută. Ea crede că un Oscar ar fi în viitorul ei”.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook