Simona Ionescu / Redactor Șef

Soția lui Ilie Năstase s-a făcut de tot râsul. Mărturii despre tupeul ei și fotografii revoltătoare

Soția lui Ilie Năstase s-a făcut de tot râsul. Mărturii despre tupeul ei și fotografii revoltătoare
Supuse restricțiilor sanitare, călătoriile în această perioadă de pandemie nu sunt deloc facile. Pasagerii curselor cu avionul, trenul sau autocarul trebuie să poarte masca pe durata întregii călătorii, indiferent de durata acesteia. Un incident extrem de neplăcut a avut loc acum două zile într-o cursă aeriană Dubai – București.

Ioana, soția lui Ilie Năstase a fost protagonista unor scene de-a dreptul penibile. Surse prezente în același avion cu aceasta au transmis Evz.ro informații de-a dreptul revoltătoare. Aflată în compania unei prietene, la bordul unei curse Blue Air care zbura din Dubai la București, Ioana, soția lui Ilie Năstasea a pretins un tratament special.

Mai întâi, le-a cerut stewardeselor să facă liniște în avion, pentru că ea este obosită și vrea să doarmă. Ea era deranjată de câțiva copii care vorbeau un pic mai tare, jucându-se pe culoar. Apoi, soția lui Ilie Năstase a remarcat că nu toată lumea poartă mască, cerând să fie respectate regulile de siguranță în pandemie. Acest lucru a enervat multă lume în avion, iar unii martori au decis să povestească.

La scurt timp după aceea, Ioana s-a așezat comod pentru un pui de somn, s-a întins în scaun, după care și-a tras masca sub bărbie.

Soția lui Ilie Năstase a vrut să scape de carantina obligatorie

Scenele penibile au continuat după ce cursa a aterizat la destinație. Ioana Năstase a ieșit din rând și a luat-o pe un traseu care i-ar fi permis să treacă „sărind” peste controlul DSP. Poliția de frontieră s-a sesizat și Ioana a fost nevoită să se întoarcă, moment în care aceasta a făcut un adevărat scandal, pe același principiu, că e soția lui Ilie Năstase. Motivul a fost aflat în final de toată lumea, pentru că dialogul s-a purtat pe voce tare: Ioana nu voia să stea în carantina obligatorie.

Mai mult, după cum se poate vedea din fotografii, refuza să poarte mască de protecție. Aceasta a continuat să sfideze regulile, astfel că inclusiv în timp ce își aștepta bagajele, a refuzat să poarte corect masca de protecție, ținând-o sub bărbie.

Relație cu năbădăi

Ioana Năstase este cea de a cincea soție a faimosului tenismen Ilie Năstase. Aceasta e cu trei decenii mai tânără, iar relația lor e plină de năbădăi.  Ioana și Ilie Năstase sunt împreună din 2018, cunoscându-se la scurt timp după ce tenismenul a divorțat de Brigitte Sfăt ( actualmente Pastramă) și s-au căsătorit civil în primăvara anului 2019.

Sursa foto: Evz.ro

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre