Simona Ionescu / Redactor Șef

Soțul Nadiei Comăneci știe cum să o impresioneze pe „Zeiță” Puțini bărbați de vârsta lui mai pot face așa ceva

Soțul Nadiei Comăneci știe cum să o impresioneze pe „Zeiță” Puțini bărbați de vârsta lui mai pot face așa ceva
La aproape 70 de ani, legendarul gimnast Bart Conner, soțul Nadiei Comăneci, demonstrează că disciplina și pasiunea pot învinge timpul. Puțini bărbați de vârsta lui pot face așa ceva.

Bart Conner, soțul Nadiei Comăneci, știe cum să o impresioneze. Puțini bărbați de vârsta lui mai pot face așa ceva, iar „Zeița de la Montreal” apreciază.

Fost gimnast american de performanță, Bart Conner are acum 67 de ani. El și Nadia Comăneci s-au întâlnit pentru prima dată în 1976, la un concurs internațional de gimnastică din America, când Nadia avea doar 14 ani, iar Bart era deja un sportiv cunoscut, care făcuse majoratul.

Soțul Nadiei Comăneci știe cum să o impresioneze pe „Zeiță” Puțini bărbați de vârsta lui mai pot face așa ceva
Nadia Comăneci și Bart Conner sunt căsătoriți din 1996 (Foto: Instagram)

Totuși, relația lor a început mult mai târziu, după ce Nadia a emigrat din România în 1989, fugind peste graniță în Ungaria, apoi stabilindu-se în Statele Unite. Bart Conner a ajutat-o în perioada de adaptare în SUA, iar treptat au devenit un cuplu. Cei doi s-au căsătorit în 1996, la București, într-o ceremonie amplă, transmisă la televiziune. Împreună au un fiu, Dylan Paul, născut în 2006, și, la cum stau lucrurile, se pregătesc să devină socri.

Soțul Nadiei Comăneci știe cum să o impresioneze pe „Zeiță”

Puțini bărbați de vârsta lui sunt capabili să facă ceea ce face el. Dar, când ai de impresionat o „Zeiță”, tragi tare. Probabil asta își spune Bart în fiecare zi.

Chiar dacă nu mai participă de decenii la competiții, soțul Nadiei Comăneci se antrenează constant. Are un corp numai mușchi. Face seturi de câte 10 flotări suspendat, cu membrele sprijinite pe două bare, pentru a crește și mai mult dificultatea exercițiului. Rezultatele se văd cu ochiul liber. Nadia Comăneci, prima sportivă care a obținut un 10 absolut la Jocurile Olimpice, nu poate fi decât încântată să aibă alături un astfel de partener. Ea însăși se antrenează constant și are grijă să fie în formă.

Soțul Nadiei Comăneci știe cum să o impresioneze pe „Zeiță” Puțini bărbați de vârsta lui mai pot face așa ceva
Foști medaliați olimpici ambii, Nadia Comăneci și Bart Conner nu au scos sportul din viețile lor deși au trecut de 60 de ani (Foto: Instagram)

Fostul gimnast continuă să fie un exemplu viu de longevitate sportivă, arătând că performanța nu are termen de expirare atunci când trăiești pentru mișcare. Energia, motivația și disciplina lui sunt o sursă de inspirație nu doar pentru sportivi, ci pentru oricine crede că vârsta este doar o scuză.

Bart Conner este, la rândul său, fost campion olimpic (a câștigat două medalii de aur la Olimpiada din 1984, la Los Angeles). Deține Bart Conner Gymnastics Academy, o academie de gimnastică din Norman, Oklahoma, și activează ca și comentator sportiv pentru competițiile de gimnastică. În plus, este implicat în activități caritabile și educaționale, inclusiv prin Fundația Special Olympics.

Foto: Instagram

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri