Simona Ionescu / Redactor Șef

Thalia, actrița care i-a fascinat pe români. Ultimele noutăți din viața vedetei sunt emoționante

Thalia, actrița care i-a fascinat pe români. Ultimele noutăți din viața vedetei sunt emoționante
Pe renumita cântăreață și actriță mexicană Thalia, mulți români o știu din primele telenovele apărute la noi. Acum pentru ea e sărbătoare. A postat un mesaj emoționant pe contul de Instagram pentru a marca cea de-a 12-a aniversare a fiului ei Matthew.

Thalia este căsătorită din anul 2000 cu Tommy Mottola, director la Sonny Music. Împreună au doi copii minunați, iar familia trăiește la New York. Actrița însă a continuat cu proiectele profesionale și în cinema, nu numai în muzică.

De ziua fiului ei, Thalia și-a exprimat recunoștința pentru bucuria și lumina pe care acesta le aduce în viața ei. De asemenea, a împărtășit fotografii cu momentele prețioase petrecute împreună de-a lungul anilor.

„Îți mulțumesc pentru că îmi luminezi viața cu bucuria ta”

„Iubirea mea, astăzi împlinești 12 ani! Îți mulțumesc pentru că îmi luminezi viața cu bucuria ta, cu prezența ta și cu compania ta. Pentru că m-ai lăsat să experimentez și să descopăr această planetă prin ochii tăi mici”, a scris Thalía.

Actrița a împărtășit imagini cu micuțul Matthew care se implică în activități jucăușe, precum boxul, dar și o fotografie cu Spiderman. Aceste amintiri prețioase portretizează legătura lor puternică dintre mamă și fiu.

„În mine vei găsi întotdeauna un profesor, un comediant, un aventurier, un explorator, un complice”

„Este un dar de la Dumnezeu să fiu mama ta, inima mea. În mine, vei avea întotdeauna un partener de viață, o mamă iubitoare, un prieten poznaș, un profesor, un comediant, un aventurier.

Thalia și minunata sa familie

Un explorator, un complice, un constructor de Lego-uri imposibile, un atlet care ține pasul cu tine și nu un bucătar, ci un explorator gastronomic! Tu scoți la iveală cea mai bună versiune a mea. Te iubesc Matei Alejandro”, a mai spus frumoasa artistă pe contul de socializare. În urma postării mesajului, Thalia a primit nu mai puțin de 900 de mesaje și mii de aprecieri.

Thalia își duce frecvent fiica în Mexico City

Fetița Thaliei, Sabrina Sakae adoră să se joace cu fratele mai mic, iar mama o duce frecvent să viziteze Mexico City, unde o introduce în cultura și modul de viață mexican. Când a ales numele pentru fetița sa, Thalia s-a gândit foarte bine. Sabrina înseamnă „prințesă” în limba engleză, iar Sakaë se traduce prin „prosperitate” în japoneză.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre