Tom Hanks are patru copii, cu două femei diferite. Actorul, în vârstă de 67 de ani, îi are pe fiul Colin, în vârstă de 46 de ani și fiica Elizabeth, 42 de ani, cu fosta soție Samantha Lewes. În ceea ce privește relația cu actuala nevastă, Rita Wilson, cei doi au împreună doi copii: Chet, 33 de ani și Truman, 28 de ani. Chet este foarte diferit de tatăl său celebru, iar Tom Hanks are numai probleme cu el.
Chet, care este actor și cântăreț, s-a remarcat prin problemele pe care le-a avut de-a lungul anilor cu dependențele de droguri și alcool. Într-o emisiune recentă, fiul lui Tom Hanks a recunoscut că au fost perioade în care consuma atât de multă cocaină, încât până și cei „împătimiți” îi spuneau să facă o pauză.
Chet nu seamănă deloc cu Tom Hanks
Chet Hanks nu seamănă deloc cu tatăl său celebru. În timp ce Tom Hanks a preferat întotdeauna să mențină un aspect de „băiat cuminte” și să nu mizeze pe ideea de sex simbol, fiul său este exact opusul. Acoperit de tatuaje și cu mușchi lucrat la sală, Chet Hanks și-a creat o reputație de „băiat rău”.
Tânărul a recunoscut că în trecut nu se mai sătura de cocaină, însă trecerea anilor l-a făcut să fie mai matur și să scape de dependențe: „Este groaznic. Te macină. Te ofilești pur și simplu, pentru că nu poți mânca, nu poți dormi,” a spus el.
A vorbit despre experiența sa cu drogurile
Chet, care are o fiică de 8 ani pe nume Michaiah cu fosta sa parteneră Tiffany Miles, s-a luptat cu dependențele încă de când avea 16 ani. În 2015, starul a postat un videoclip pe Instagram în care a dezvăluit că a fost la reabilitare: „Acum câteva luni, vindeam cocaină, consumam cocaină până nu mai puteam să o trag pe nas pentru că era atât de înfundat. Am fumat chiar și crack,” a mărturisit el sincer la acea vreme.
Chet era atât de tulburat la un moment dat încât părinții lui l-au trimis la un program de supraviețuire în sălbăticie din Utah: „Am stat acolo mai mult decât oricine altcineva pe care l-am văzut venind sau plecând în tot programul, cu excepția unui singur copil care a stat acolo șase luni,” și-a amintit el într-un interviu din 2022.
Dă vina pe celebritatea tatălui său
Chet a vorbit la un moment dat despre motivul pentru care a luat-o pe calea dependențelor. Conform acestuia, gândul că are un tată celebru și presiunea de a fi la fel ca el l-au făcut să fie dependent. Cu toate că pune dependența pe seama celebrității tatălui, Chet recunoaște că nu este supărat pentru faptul că părinții l-au trimis la dezintoxicare.
„Îmi iubesc tatăl, îmi iubesc atât de mult mama, sunt părinți minunați,” a spus Chet. „Toate acestea sunt de domeniul trecutului și nu îi învinovățesc pentru că m-au trimis (n.r. la dezintoxicare)”, a mai spus Chet Hanks.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook