Simona Ionescu / Redactor Șef

Exclusiv. Uite după cine se iau vedetele noastre! Halle Berry arată ale cui sunt picioarele pozate în patul ei

Exclusiv. Uite după cine se iau vedetele noastre! Halle Berry arată ale cui sunt picioarele pozate în patul ei
Multe dintre vedetele noastre se feresc să spună cu cine sunt cuplate, până când le prind paparazzi prin parcări când se giugiulesc. E o modă importată „din afară”. Iat-o pe Halle Berry!

Mai multe vedete de la noi au pus pe net mâini, picioare ale iubiților pe care nu i-au dezvăluit, dar au vrut să se știe ca s-au cuplat. Sau să se facă vâlvă în jurul lor. Nu e vreo licență românească, ci o modă importată de la artiștii din Occident. Iată cum a procedat vedeta americană Halle Berry (54 de ani) când a vrut să arate fanilor săi că are o nouă relație, iar noul ei iubit este un cântăreț american celebru.

Halle Berry arată ale cui sunt picioarele pozate în patul ei

Actrița deținătoare a unui Premiu Ocar a arătat întâi, cu luni în urmă, că în patul ei se află picioarele unui bărbat. Asaltată de întrebările fanilor, actrița s-a decis și în urmă cu o zi s-a pozat cu un tricou pe care scrie Van Hunt, celebrul cântăreț american.

În felul acesta, Halle Berry pare să confirme faptul că are o relație cu cântărețul Van Hunt. ”Acum toți știți”, este textul care acompaniază imaginea.

Zvonurile cu privire la noul iubit al lui Halle Berry au început în luna iulie când actrița a postat o imagine în care se văd picioarele ei alături de picioarele unui bărbat. „Sunday, funday”, a scris actrița fără a dezvălui cine este bărbatul din imagine.

O lună mai târziu, de ziua ei de naștere, actrița a postat o fotografie similară în care picioarele ei apar alături de cele ale unui bărbat, în timp ce se află în pat.

Halle Berry a fost căsătorită de trei ori, cu David Justice (1993 – 1997), Eric Benét (2001 – 2005) și Olivier Martinez (2013 – 2016), cu care are și un băiat, Maceo Robert, în vârstă de 6 ani. Actrița mai are o fiică, Nahla Ariela Aubry, în vârstă de 12 ani, din relația cu modelul Gabriel Aubry.

Și vedetele noastre se feresc să își expună iubiții

Cel mai nou exemplu de vedetă care vrea să sugereze că s-a cuplat este Lidia Buble, proaspăt despărțită de Răzvan Simion. Sau, așa cum am publicat aici, aplică modelul din afară pentru a atrage presa.

Ea publicat o poză în care apar două mâini din care se înțelegea că a găsit un alt bărbat ca să o iubească. Apoi, a dat o explicație halucinantă: ”Nu este iubitul meu. Este o poză de pe o pagină de Instagram pe care eu o urmăresc. Pentru liniștea voastră, nu am un nou iubit. Nu am o relație. Deci, stați liniștiți”, a spus Lidia Buble.

Mihaela Rădulescu a ținut mult timp secret numele noului iubit, tinerelul de atunci Dani Oțil. Iar când s-a aflat, nu a mai avut nici o problemă să ne arate cum doarme în garsoniera micuță  a acestuia.

Anna Lesko s-a cuplat la doar trei luni după divorțul de tatăl copilului său, DJ Vinnie. Noul iubit al artistei face parte din lumea bună. Se pare că el i-a interzis să facă publică relația sau să publice vreo poză cu ei doi. Motivul este acela că afaceristul este discret cu viața lui privată. El nu își dorește să fie urmat de o armată de paparazzii și jurnaliști când iese din casă. Bărbatul care o face fericită pe artistă este cunoscut în lumea afacerilor.

Și Andreea Raicu, fosta prezentatoare tv, a făcut publică o fotografie în care apare în timp ce se ţine de mână cu iubitul ei, pe care până de curând, l-a ţinut departe de camerele de filmat şi aparatele de fotografiat.

În fotografie a fost surprins un moment în care Andreea Raicu şi iubitul secret se ţin de mână. Şi, din câte pare, poza a fost făcută în timpul unei cine. ”Conexiune. Un lucru după care noi toți tânjim, dar de care nu toți avem parte. E nevoie de mult curaj și de a arata celeilalte persoane sufletul tău. #gratefultohaveit #love”, a scris Andreea Raicu pe o reţea de socializare.

S-a aflat! Când și l-a făcut Mihaela Rădulescu amant pe Dani Oțil

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre