Vica Blochina și Raluca Bădulescu au plecat „după bogați” în Italia. „Fă, te ador!”

Răsfăț înainte de Paște pentru Vica Blochina și Raluca Bădulescu. Femei cu bani, cele două nu au făcut rabat de la nimic. S-au cazat în cel mai scump hotel pe care și l-au permis, s-au plimbat cu mașina, au mâncat doar în localuri luxoase și au transmis tot ce au făcut pe rețelele sociale.
Pare că nu e prima lor vacanță împreună. Atente la imagine, una de 49 și cealaltă de 50 de ani, Vica Blochina și Raluca Bădulescu nu ies din hotel nemachiate.
„La fel ca la Paris, acum 100 de ani. Primul drum: la baie!”, spune blonda care s-a făcut, mai nou, numerolog.
Proaspăt întoarsă de la „Asia Express”, cealaltă blondă îi ține isonul cu replici savuroase, în Italia. În timp ce Vica Blochina nu a ratat ocazia să-și promoveze noua afacere legată de numerologie, pozând într-o ținută incitantă în camera de hotel, Raluca Bădulescu s-a distrat copios și a tras concluzia vacanței.
„Îmi plac viața! Cu regina mea!”, spune fosta participantă la „Asia Express”. Cele două se înțeleg perfect, știu exact ce au de făcut, una pentru alta, ca să aibă o experiență la superlativ împreună.
„Fă, te ador!”, îi spune în repetate rânduri Raluca Bădulescu prietenei ei, Vica Blochina, pe care o numește – nici mai mult, nici mai puțin decât „regina mea”.
În replică, Vica îi spune Ralucăi „sora mea” și o critică, în glumă, pentru că a „spurcat” camera imensă și luxoasă în care erau cazate.
Cele două „dive” au mers la Milano, unde au avut parte doar de experiențe plăcute. Totuși, au avut și o mare dilemă.
„Vreau să văd unde mă duci la shopping”, îi spune Vica Blochina, Ralucăi Bădulescu.
Replica nu se lasă așteptată.
„La bogați tră’ să mergem, viața mea. Lux!”, răspunde hotărâtă Raluca.
Au ajuns la un cunoscut cântăreț italian – Cristiano Malgioglio. În vârstă de 79 de ani, acesta nu a fost doar cântăreț, ci și compozitor și personalitate de televiziune. De-a lungul carierei, a lansat 30 de albume de studio și a fost apreciat mai ales ca autor de hituri în anii ’70 și ’80.
Vica Blochina și Raluca Bădulescu sunt prietene de aproape 20 ani. Și în ziua de azi, Vica, ce are un băiat adolescent cu Victor Pițurcă, îi reproșează prietenei ei că, în perioada în care era însărcinată și se îngrășase, aceasta îi aducea mult fast food.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook