Deși relația dintre Victor Slav și iubita sa, Selina, durează de ceva timp, tânăra nu vrea nici în ruptul capului statut de vedetă. Nu vrea să apară în public. Dar se uită atent la aparițiile televizate sau mondene ale iubitului său. Se pare că sunt oarece animozități după ce tatăl fiicei Biancăi Drăgușanu și-a luat în primire rolul la Bravo, ai Stil! Celebrities, de la Kanal D.
Victor Slav a vorbit pentru prima dată într-un interviu despre noua femeie din viața lui. Cei doi au o relație mult mai lungă decât credea oricine.
„Suntem împreună de 2 ani și jumătate, da, într-adevăr eu am încercat cât s-a putut să fiu discret cu viață mea personala. Încerc, pe cât posibil, să țin partea asta doar pentru mine, așa mi se pare normal, mai ales când unul dintre cei angajați în aceasta relație nu este persoana publica și nici nu își dorește să devina.
Suntem doi oameni normali care se iubesc. Împărțim și bune și mai puțin bune, pentru că toate acestea fac parte viață și doar așa cunoști omul de lângă tine, mai ales în perioadele dificile pe care le traversam”, a declarat Victor Slav într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Kanal D.
Iubita lui Victor Slav se uită după Anda Adam
Oricâtă iubire există, iubita lui Victor Slav stă cu ochii pe el. mai ales acum când, la televiziune, în emisiunea în care a fost cooptat să intervină, participă și fosta lui iubită, Anda Adam. Victor Slav a explicat și cum a fost revederea cu cea care i-a sucit mințile cu ani în urmă. „(Cu Anda Adam) am avut o relație care s-a încheiat acum mai bine de noua ani, iar în prezent fiecare are viață lui. Desigur că exista un respect pe care ni-l purtam reciproc, suntem doi oameni care s-au despărțit cizvilizat”, a dezvăluit prezentatorul.
Revenind la iubita lui, Selina, Victor Slav a fost de acord să „dea din casă”. El se declară absolut fericit de relație, chiar dacă, așa cum se întâmplă în orice cuplu cu istorie, mai apar și animozități. „Într-un cuplu e firesc să apară și discuții în contradictoriu. Dar important este cum te înțelegi cu celalalt și cum reușești să găsești soluții și un „numitor comun”. Daca suntem de 2 ani și jumătate și „still counting” înseamnă că suntem bine”, a dezvăluit bărbatul.
Sursa foto: Instgaram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook